Mai mult de un milion de lei pentru securitate cibernetică CNAPMC își schimbă computerele după ce auditul a descoperit vulnerabilități majore în rețea (DOCUMENT)
Mai mult de un milion de lei pentru securitate cibernetică: CNAPMC își schimbă computerele după ce auditul
29 May, 2026 13:13
ZIUA de Constanta
280
Marime text
280
Marime text

Un audit de securitate cibernetică realizat la Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime” SA Constanța a scos la iveală o realitate îngrijorătoare: infrastructura IT a instituției care administrează porturile maritime românești este vulnerabilă în fața atacurilor informatice. În urma concluziilor raportului, compania a decis să investească peste un milion de lei în modernizarea rețelei de calculatoare și a echipamentelor informatice.
Potrivit licitatiapublica.ro, CNAPMC SA a lansat deja procedura de achiziție publică pentru înnoirea infrastructurii IT, valoarea estimată a contractului fiind de 1.081.500 de lei, fără TVA. Documentația oficială arată că măsura vine după un bilanț de securitate cibernetică alarmant pentru anul 2025.
Sistemele de monitorizare ale companiei au înregistrat nu mai puțin de 910.043 de evenimente de securitate într-un singur an. Dintre acestea, 2.753 au fost considerate incidente cu relevanță ridicată, iar unul a fost confirmat drept incident cibernetic major.
Raportul tehnic arată că infrastructura portuară a fost ținta unor tentative repetate de compromitere. Specialiștii au identificat 974 de încercări de acces neautorizat pe serverele expuse în internet, 252 de scanări de porturi folosite pentru cartografierea rețelei și alte 299 de atacuri de tip „brute-force”, prin care atacatorii au încercat să spargă parolele conturilor interne.
Auditul a evidențiat și una dintre cele mai mari probleme ale infrastructurii IT: echipamentele vechi, depășite atât moral, cât și fizic. Multe dintre calculatoarele utilizate în prezent rulează sisteme de operare ieșite din suport tehnic, fără actualizări de securitate. Mai mult, o parte dintre acestea nici măcar nu permit instalarea Windows 11, ceea ce înseamnă că nu mai pot beneficia de protecția oferită de actualizările Microsoft.
Pentru reducerea riscurilor, Administrația Porturilor Maritime intenționează să achiziționeze 130 de echipamente noi. Este vorba despre 78 de stații de lucru desktop, 16 laptopuri și 36 de stații grafice de înaltă performanță, configurate în funcție de necesitățile tehnice ale instituției. Contractul include și serviciile de livrare, instalare, punere în funcțiune și suport tehnic.
Caietul de sarcini impune însă condiții stricte pentru firmele interesate. Toate echipamentele și licențele software trebuie să fie noi, fiind interzise produsele refurbished sau remarketed. În plus, instituția a introdus și o clauză specială privind protecția datelor: dacă un hard disk sau SSD se defectează în perioada de garanție, furnizorul va fi obligat să îl înlocuiască fără a solicita returnarea unității defecte, pentru a evita eventuale scurgeri de informații sensibile.
Toate intervențiile tehnice vor trebui efectuate exclusiv la sediul CNAPMC SA din Constanța, iar perioada minimă de garanție solicitată este de 24 de luni.
Ofertele pot fi depuse în SEAP până la data de 15 iunie 2026, ora 15:00. Contractul nu va fi atribuit doar pe criteriul celui mai mic preț. Documentația prevede și punctaje pentru eficiența energetică a echipamentelor, consumul redus de energie și utilizarea ambalajelor reciclabile.
Firma câștigătoare va avea la dispoziție maximum 60 de zile pentru livrarea și instalarea întregii infrastructuri informatice.
Persoanele care dețin funcții de decizie în cadrul entității contractante, precum și cele care pot influența conținutul documentației de atribuire și/sau desfășurarea procedurii de achiziție, sunt următoarele:
Despre CNAPMC SA
Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA a fost înființată în anul 1998, are sediul în Portul Constanța și se ocupă de „Activități de servicii anexe transportului pe apă”.
Din Adunarea Generală a acționarilor fac parte:
- Gîrla Laura Diana, reprezentant Ministerul Transporturilor;
- Olteanu Adrian, reprezentant Ministerul Transporturilor;
- Reprezentant Fondul Proprietatea.
Din Consiliul de Administrație fac parte umătorii:
- Dumitru Lucian Lungoci, administrator definitiv și președinte al CA;
- Mihai Teodorescu, administrator definitiv;
- Dan Alexandru Catană, administrator definitiv;
- Ghiorghe Bătrînca, administrator definitiv;
- Petronel Chiriac, administrator definitiv;
- Mihai Drăgan, administrator definitiv;
- Cătălin Diaconu, administrator definitiv;
Din Conducerea Executivă fac parte următorii:
- Mihai Teodorescu, Director General;
- Dumitru Nancu, Director Financiar;
- Costin-Valeriu Avatavului, Director General Adjunct;
- Ionuț Ducu Popescu, Director Securitate.
Fondul Proprietatea SA mai este acționar la Alro SA, Alcom SA, Societatea Complexul Energetic Oltenia SA, Compania Națională Administrația Porturilor Navigabile SA, Societatea Națională Aeorportul Internațional Timișoara - Traian Vuia SA, Societatea Națională Aeorportul Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța SA, Societatea Națională Plafar SA, Compania Națională Administrația Porturilor Dunării Fluviale SA, Zirom SA, Societatea Națională a Sarii SA, World Trade Hotel SA, Compania Națională Aeroporturi București SA, Compania Națională Poșta Română SA, Societatea Electrocentrale Craiova SA și Big Trade SA.
Ministerul Transporturilor mai este acționar la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Antrepriza de Reparații și Lucrări A R L Cluj SA.
Teodorescu Mihai mai este membru în directorat la Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie SA și administrator la Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian Romatsa RA.
Potrivit termene.ro, în anul 2024, CNAPMC SA Constanța a înregistrat o cifră de afaceri de 479.380.821 lei, cu un profit de 256.313.820 lei, la 924 angajați, având datorii în valoare de 144.711.647 lei.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
CT BUS Constanța pune la bătaie peste 4,3 milioane de lei pentru reparația autobuzelor M2. Licitația este împărțită în trei loturi (DOCUMENT)
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


