Zeci de acțiuni de control efectuate de pompieri în biserici și hipermarket-uri din Constanța. Au fost aplicate mai multe amenzi
Zeci de acțiuni de control efectuate de pompieri în biserici și hipermarket-uri din Constanța. Au fost aplicate


Potrivit ISU Dobrogea al județului Constanța, pe timpul controalelor, specialiștii inspectoratului județean au avut în atenție dotarea cu stingătoare a lăcașurilor de cult și a unităților, menținerea liberă a căilor de evacuare, utilizarea corectă a instalațiilor electrice și menţinerea accesibilă a căilor de acces a autospecialelor de pompieri.
„De asemenea, colegii noștri au executat instruiri cu personalul, pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă, ocazie cu care au fost prezentate măsurile care trebuie respectate
În această perioadă, echipajele de salvatori din subunitățile operative vor continua acțiunile de recunoaștere la astfel de obiective pentru identificarea surselor de alimentare cu apă, familiarizarea cu particularitățile fiecărei clădiri și instruirea personalului asupra asigurării intervenției operative în caz de incendiu, până la sosirea echipajelor specializate de stingere” - au mai transmis reprezentanții ISU Dobrogea.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp