Pompierii militari au intervenit la 1.800 de solicitări în ultimele 24 de ore
Pompierii militari au intervenit la 1.800 de solicitări în ultimele 24 de ore
98
Marime text
În ultimele 24 de ore, pompierii militari au acționat pentru gestionarea celor aproximativ 1.800 de solicitări primite din partea populației, ce au constat în acordarea măsurilor de prim ajutor, stingerea incendiilor și operațiuni destinate protecției comunităților.Potrivit IGSU, dintre acestea, cele mai multe solicitări au fost pentru acordarea măsurilor de prim ajutor, în urma cărora echipajele SMURD au asistat medical mai mult de 1.400 persoane aflate în dificultate.
De asemenea, în cursul zilei de ieri, echipajele de stingere au lichidat 151 incendii izbucnite în diverse zone ale țării, reușind astfel să limiteze propagarea flăcărilor la vecinătăți și să elimine producerea altor situații de urgență. Din totalul acestora, peste 100 de intervenții au fost pentru stingerea incendiilor de vegetație uscată, fond forestier, miriști și deșeuri, suprafața afectată depășind 500 de hectare.
Totodată, colegii noștri au intervenit în 7 situații pentru descarcerarea victimelor accidentelor rutiere și la aproape 200 de cazuri în sprijinul comunităților.
În tot acest interval, 14 persoane aflate în situații critice au fost salvate datorită răspunsului optim furnizat de către colegii noștri.
Tot în cursul zilei de ieri, pentru informarea populației, au fost transmise 17 mesaje RO-ALERT, care au semnalat prezența animalelor periculoase în localități din mai multe județe - conform IGSU
Adoptarea unui comportament preventiv poate salva vieți și bunuri. Pentru a fi mereu pregătiți în fața unor situații de urgență, este important să aveți la îndemână informații corecte și utile despre modul în care trebuie să acționați înainte, în timpul și după producerea acestora.
Accesați platforma https://fiipregatit.ro, unde găsiți ghiduri detaliate și recomandări practice pentru diferite tipuri de riscuri, de la cutremure și incendii, până la inundații sau fenomene meteo periculoase.
Descărcați, gratuit, aplicația pentru mobil DSU, disponibilă pentru toți utilizatorii de smartphone, care oferă alerte în timp real, sfaturi de prim ajutor și recomandări utile pentru protecția dumneavoastră și a celor dragi. În acest mod, veți avea mereu la dispoziție resurse esențiale pentru a reacționa corect și rapid în orice situație de risc.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


