Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
22:40 16 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un cetățean sirian a încercat să intre ilegal în România, prin zona Negru Vodă județul Constanța. Ce măsuri au luat polițiștii de frontieră

ro

12 Nov, 2018 11:25 249 Marime text
La sfârșitul săptămânii trecute, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Negru Vodă, judeţul Constanţa, acționând în baza unei informații, au depistat, pe raza localității Negru Vodă, o persoană de sex masculin care s-a legitimat cu o carte de identitate cu însemnele Belgiei.

Potrivit reprezentanțilro Gărzii de Coastă, deoarece documentul prezenta suspiciuni de a fi fals, iar persoana în cauză nu îşi justifica prezenţa în zonă, aceasta a fost dusă la sediul Sectorului Poliției de Frontieră pentru cercetări.

În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că cel în cauză este un cetățean sirian, în vârstă de 30 de ani. Acesta a declarat că a încercat să treacă ilegal frontiera cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei.

”În cauză, poliţiştii de frontieră, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Totodată, au fost întreprinse demersurile necesare pentru punerea în aplicare a acordului de readmisie româno-bulgar, cetăţeanul sirian fiind predat autorităţilor bulgare, pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale” - au transmis reprezentanții Gărzii de Coastă.

Sursa foto: Garda de Coastă

Ti-a placut articolul?

Comentarii