Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
19:25 18 09 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ultimul dosar al lui Nicușor Daniel Constantinescu, azi în atenția judecătorilor

ro

12 Sep, 2018 10:33 770 Marime text
Azi, Adriana Ispas, judecător al Curții de apel  Constanța, va analiza contestația formulată de fostul șef al CJC , Nicușor Daniel Constantinescu, împotriva deciziei prin care Tribunalul Constanța a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în ultimul dosar.  Drept urmare, Tribunalul Constanța a dispus începerea judecăţii.
 
 In prezenta cauză, Nicuşor Daniel Constantinescu este acuzat de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii DNA Constanţa arată că, „în perioada decembrie 2009 - noiembrie 2010, inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu încălcarea dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice, a achiziţionat şi a plătit servicii de publicitate în valoare de 401.700 de lei. Suma respectivă reprezintă un prejudiciu adus bugetului Consiliului Judeţean Constanţa concomitent cu obţinerea de către firma prestatoare a serviciilor a unui folos necuvenit în acelaşi cuantum“.
 
„Concret, în perioada respectivă, Consiliul Judeţean Constanţa a achiziţionat servicii de publicitate în presa scrisă locală, pentru care a achitat integral un număr de 12 facturi fiscale. Ca urmare a dispoziţiilor emise de Curtea de Conturi a României, Consiliul Judeţean Constanţa s-a adresat instanţei civile şi a obţinut o hotărâre judecătorească definitivă de obligare a inculpatului Constantinescu Nicuşor Daniel la plata sumei de 401.700 de lei, ce reprezintă întregul prejudiciu al faptei penale. În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri imobile ce aparţin inculpatului“, potrivit DNA.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii