Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:17 29 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Trei dintre accidentele zilei de ieri

ro

09 Sep, 2011 18:52 1065 Marime text
La data de 8 septembrie a.c. , în jurul orei 12.00, în municipiul Constanţa, L. Paul Mihai, de 43 de ani, din Constanţa, a condus o autoutilitară pe strada Nicolae Milescu şi ajungând la intersecţie cu strada Dezrobirii, execută viraj la dreapta şi intră în coliziune cu un autoturism parcat. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală uşoară a pasagerului L. Constantin, de 74 de ani, din Constanţa. La data de 8 septebrie a.c., în jurul orei 19.59, în localitatea Lumina,  M. Victor, de 52 de ani, din Lumina, a condus un moped pe strada Pelicanului şi ajungând în zona grădiniţei, accidentează uşor pe M. Ruxanda, de 68 de ani, care se deplasa pe partea carosabilă. În urma testării cu aparatul etilotest a conducătorului mopedului a fost înregistrată valoarea de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar femeia nu a putut fi testată cu aparatul etilotest, deşi emana halenă alcoolică. La data de 8 septembrie a.c., în jurul orei 23.50, în judeţul Constanţa, S. Amet Oral, de 35 de ani, din localitatea Amzacea, a condus un autoturism pe DN38, în localitatea Topraiasar şi accidentează uşor pe G. Demirel, de 41 de ani, din Topraisar, care s-a angajat în traversarea părţii carosabile pe lângă bicicletă prin loc nepermis şi fără să se asigure. În urma testării cu aparatul etilotest asupra persoanelor de mai sus, pentru G. Demirel a fost înregistrată valoarea de 0,32 mg/l alcool pur în aerul expirat.
  
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii