Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:52 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sute de șoferi au rămas fără permis într-o singură zi. Polițiștii au aplicat amenzi de peste 3 milioane de lei

ro

08 Nov, 2018 11:53 958 Marime text
Ieri, polițiștii au aplicat peste 8.500 de sancţiuni contravenţionale, au constatat 765 de infracțiuni, iar pentru neregulile constatate în trafic au reținut 483 de permise de conducere.
 
Potrivit Poliției Române, la data de 7 noiembrie a.c., peste 10.000 de poliţişti au acționat, la nivel național, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice. Au fost organizate 282 de acțiuni punctuale și s-a intervenit la 2.760 de evenimente, dintre care 2.282 au fost sesizate prin 112.
 
În urma activităților, au fost constatate 765 de infracţiuni, 157 de persoane fiind surprinse în flagrant delict.
 
De asemenea, au fost depistate 17 persoane urmărite național sau internațional, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 65 de măsuri preventive.
 
Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 8.504 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 3.000.000 de lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de aproape 150.000 de lei.
 

”În trafic, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, fiind constatate 97 de infracțiuni la regimul rutier. Au fost reținute 483 de permise de conducere și retrase 280 de certificate de înmatriculare.
 
Activităţile au fost desfăşurate împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice” - au transmis reprezentanții Poliției Române. 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii