Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:46 09 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Soţia fostului viceprimar al Mangaliei a depus plângerea Şefa CNA, Laura Georgescu, audiată la DNA

ro

23 Jul, 2014 12:46 2165 Marime text
Preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), Laura Georgescu, a ajuns astăzi la DNA pentru a fi audiată în dosarul deschis în urma unei plângeri depuse de deputatul PPDD Liliana Mincă, soţia fostului viceprimar  al municipiului Mangalia Ion Mincă, privind fapte de luare de mită şi trafic de influenţă, scrie Mediafax. Tot la sediul DNA a ajuns şi Valentin Jucan, membru în Consiliul Naţional al Audiovizualului, care a fost chemat de procurori în calitate de martor şi a adus mai multe documente, mai relatează Mediafax. Preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului, Laura Georgescu, şi ceilalţi membri ai CNA au fost chemaţi la Direcţia Naţională Anticorupţie în urma unei plângeri depuse de deputatul PPDD Liliana Mincă. Audierile începute astăzi vor continua şi mâine şi vineri, urmând a fi audiaţi alţi membri ai CNA, în calitate de martori, au declarat surse judiciare pentru Mediafax.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii