Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
02:55 11 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Serviciile de pază şi protecţie a obiectivelor, bunurilor şi valorilor aparţinând Metrorex vor fi asigurate de Jandarmerie

ro

21 Nov, 2018 15:56 227 Marime text
Serviciile de pază şi protecţie a obiectivelor, bunurilor şi valorilor aparţinând Metrorex vor fi asigurate de Jandarmerie, a anunţat compania, într-un comunicat transmis miercuri AGERPRES.

"Camera Deputaţilor a promulgat modificarea Legii de Înfiinţare a Jandarmeriei Române pentru asigurarea serviciilor de pază şi protecţie la Metrorex SA. În termen de 30 de zile se va aproba, prin Hotărâre de Guvern, modul în care se va implementa prevederea legislativă menţionată. Hotărârea de Guvern va reglementa asigurarea pazei şi protecţiei obiectivelor, bunurilor şi valorilor aparţinând Metrorex SA cu efective de jandarmi. După aprobarea Hotărârii de Guvern - coroborată cu Programul de implementare agreat între Ministerul Transporturilor şi Ministerul Afacerilor Interne - serviciile de pază vor fi asigurate de Jandarmeria Română", se notează în comunicatul citat.


În toamna anului trecut, Metrorex îşi exprima interesul de a achiziţiona servicii de pază şi intervenţie în staţiile de metrou şi trenuri, pentru o perioadă de şase luni, prin intermediul unui anunţ postat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).

Valoarea estimată a contractului era de aproape 17 milioane de lei şi prevedea servicii de pază, monitorizare, intervenţie şi transport valori prin societăţi specializate pentru staţiile, trenurile, depourile şi obiectivele din reţeaua metroului. Serviciile solicitate urmau să acopere 1.210.920 de ore. 

Sursa:  AGERPRES.

Ti-a placut articolul?

Comentarii