Scandal în Gara CFR Constanța. Un bărbat sub influența etnobotanicelor jignea cetățenii. Incredibil ce au descoperit polițiștii locali
Scandal în Gara CFR Constanța. Un bărbat sub influența etnobotanicelor jignea cetățenii. Incredibil ce au


Potrivit reprezentanților Direcției Generale Poliția Locală Constanța ținând cont de faptul că bărbatul era într-o stare euforică s-a procedat la interceptarea acestuia și efectuarea unui control corporal sumar, ocazie cu care asupra acestuia a fost gasită o rolă de foițe tip OCB pentru a confecționa jointuri.
Acesta a declarat că este consumator de etnobotanice de aproximativ 10 ani și procură substanțele de la o persoană minoră din zona Piața Ovidiu.
Polițistii locali s-au deplasat în zona indicată și au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că aspectele semnalate se confirmă, în sensul că la fața locului a fost depistat un minor în vârstă de 16 ani, care se afla sub efectul substanțelor halucinogene, declarând că este consumator de aproximativ un an și jumătate.
Minorul avea asupra sa 19 bile din hârtie ce conțineau o materie vegetală de culoare galben/verzuie, mărunțită, susceptibile a fi o substanță cu efect psihotrop și o tigară continând aceeași substanță, probe ce au fost ridicate și înaintate organelor judiciare competente.
Sursa foto: Poliția Locală Constanța”Persoanele în cauză au fost conduse la sediul Direcției Generale Poliția Locală Constanța pentru identificare, în baza prevederilor art.20 lit.h din Legea 155/2010, iar după stabilirea identității și a circumstanțelor au fost luate măsurile legale : sancționarea contravențională a bărbatului pentru încălcarea normelor legale privind ordinea și liniștea publică, precum si sancționarea contravențională a persoanei minore și a mamei sale pentru ca aveau documentele de identitate cu termenul de valabilitate expirat, notificarea Direcției Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului pentru clarificarea situației juridice a minorului și s-au întocmit actele premergătoare în vederea înaintării dosarului de cercetare penală către BCCO Constanța” - au mai transmis reprezentanții Direcției Generale Poliția Locală Constanța.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp