Șase copii și mama acestora, transportați la spital după ce căruță în care se aflau s-a răsturnat
Șase copii și mama acestora, transportați la spital după ce căruță în care se aflau s-a răsturnat
23 Jun, 2019 18:02
ZIUA de Constanta
1760
Marime text
1760
Marime text
Şase copii cu vârste cuprinse între trei luni şi 10 ani au fost răniţi, duminică după-masă, după ce căruţa în care se aflau împreună cu mama lor s-a răsturnat într-un şanţ de pe marginea drumului judeţean ce străbate localitatea Satu Nou, potrivit datelor comunicate de către purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ), Ciprian Păcurar, relatează Agerpres.La accident s-au deplasat trei ambulanţe, care au găsit şapte victime, dintre care şase copii şi o femeie, prezentând multiple traumatisme şi excoriaţii.
Atât copiii, cât şi mama lor au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Bistriţa.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


