Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:08 07 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

"Regina sprâncenelor" de la Hollywood este născută în Constanţa

ro

09 Oct, 2010 05:08 3043 Marime text

anastasia-soare.jpgAnastasia Soare, răsfăţată de presă cu titlul "Regina sprâncenelor", şi-a inaugurat ieri primul salon de cosmetică din România, în incinta Hotelului Radisson, din Bucureşti.

Clientele salonului deschis de Anastasia Soare în România vor fi pensate la fel ca vedetele de la Hollywood şi vor învăţa cum să-şi îngrijească acasă sprâncenele folosind o trusă de înfrumuseţare marca "Anastasia Soare", cu produse de îngrijire create de aceasta.

Născută la Constanţa într-o familie de macedoneni, Anastasia Soare a absolvit Facultatea de Arhitectură din Bucureşti, dar şi o şcoală de cosmetică. S-a mutat în SUA împreună cu soţul şi fiica ei şi s-a angajat într-un salon de cosmetică în apropiere de Hollywood. Le oferea clientelor doar tratamente faciale, pentru că, după cum spune Anastasia Soare, la acea vreme americancele nu obişnuiau să-şi penseze sprâncenele.

"Frumuseţea este o formulă perfectă"

Plecată de 21 de ani din România, Anastasia Soare şi-a câştigat celebritatea în Statele Unite arcuind sprâncenele vedetelor de la Hollywood printr-o tehnică bazată pe formule matematice şi studii despre proporţiile feţei.

"Frumuseţea este o formulă perfectă", spune Anastasia Soare, iar cu această "formulă" şi-a făcut o clientelă aleasă pe sprânceană: Michelle Obama, Victoria Beckham, Oprah, Penelope Cruz, Paris Hilton, Lisa Marie Presley etc.

Cursuri în Los Angeles pentru angajate

Pentru cosmeticiana vedetelor americane, sprâncenele sunt cel mai important element al feţei. "Arcuirea lor în funcţie de coordonatele feţei pune în evidenţă trăsăturile frumoase, în aşa fel încât nici nu mai este nevoie de prea mult machiaj".

Cosmeticienele din salonul Anastasiei Soare au participat la cursuri susţinute de aceasta în Los Angeles, iar produsele pentru înfrumuseţare ce se găsesc în salon fac parte dintr-o gamă realizată de "Regina sprâncenelor".

Cu o trusă purtând acelaşi brand, şi care conţine un şablon pentru sprâncene, pudră, gel şi un creion, toate create de ea, clientele salonului îşi pot întreţine acasă sprâncenele.

Prima vedetă căreia i-a arcuit sprâncenele a fost Cindy Crawford, iar ulterior, prin recomandări, a început să fie căutată de "crema" Hollywoodului. Faima i-a adus şi bani, cu care şi-a deschis zeci de studiouri cosmetice şi a reuşit să-şi construiască o casă într-un cartier select, unde este vecină cu Victoria şi David Beckham.


sursa: www.evz.ro

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii