Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
05:51 14 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Publicaţia de benzi desenate „Harap Alb continuă” prezintă noi poveşti captivante

ro

16 Feb, 2015 19:19 1646 Marime text
Publicaţia de benzi desenate „Harap Alb continuă” („HAC!”) a ajuns la numărul 15. În noua ediţie, cititorii îl pot urmări pe Ștefan, zis și Harap Alb, în căutarea pietrelor Neris.

Potrivit unui comunicat, în cadrul acestui număr, regele rătăcitor al Amathiei și tovarășii săi dau nas în nas cu pricolicii, în timp ce Haiganu, zis Ochilă, are de-a face cu intrigile de la curtea unui personaj malefic. De asemenea, cititorii se vor putea delecta cu o nouă aventură, al cărei personaj principal este Păsări-Lăți-Lungilă. Desenele celor două seriale sunt realizate de Andrei Moldovan şi Cristian Dârstar, iar scenariile sunt scrise de Marian Coman, autorul foiletonului „Fluviul şoaptelor”. Culoarea îi aparține artistului spaniol Daniel Rosa Duran.

Cu ocazia zilei de Dragobete, „HAC!” prezintă şi o poveste jucăușă, imaginată de Mihai Ionașcu și Octav Ungureanu, cel de-al doilea fiind şi autorul desenului. Ediţia cu numărul 15 cuprinde şi un articol dedicat Muzeului benzii desenate din Bruxelles, semnat de Raluca Caranfil, dar şi un concurs cu premii, organizat special pentru cititori. 

Ti-a placut articolul?

Comentarii