Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
00:13 23 07 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Proiectul legii pensiilor, respins în Senat. Ce a declarat Ministrul Muncii, Marius Budăi

ro

19 Jun, 2019 15:56 1115 Marime text
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat, miercuri, că Legea Pensiilor va fi aprobată "cu siguranţă" la Camera Deputaţilor, după ce Senatul a respins în plen proiectul privind sistemul public de pensii, reexaminat ca urmare a deciziei CCR, informează Agerpres.ro

"Observ că opoziţia pune încă o dată beţe în roate unei legi atât de importante. Eu îi asigur pe români şi pe pensionari că noi la Cameră cu siguranţă vom aproba, vom dezbate această lege. (...) Vom corela acele articole cu solicitările de clarificare de la Curtea Constituţională", a spus Budăi, la sediul PSD.


El a spus că punctul de pensie va creşte de la 1 septembrie, iar pensiile se vor dubla până în 2020.

"Ne dorim să creăm un consens - dacă-l vom crea, bine, dacă nu, nu, majoritatea parlamentară va vota această lege şi o va trimite la promulgare. (...) Valoarea punctului de pensie va fi majorată de la 1 septembrie. (...) Ceea ce este prins în acest an, avem bani în buget, i-am bugetat, dacă vorbiţi de formula de calcul, majorarea valorii punctului de pensie (...) este o formulă care se introduce simplu în softul informatic şi se face fără probleme o dată pentru toţi cei cinci milioane de pensionari, deci aici nu este o problemă de timp", a mai afirmat ministrul Muncii.


În opinia sa, întârzierile privind această lege nu îi vor afecta pe pensionari.

"Vom face în aşa fel încât să fie bani. Vom avea proiecţie aşa cum se întâmplă în 2017 vizavi de 2018, deficitul de la fondul de pensii de la 17 miliarde a ajuns la 4 miliarde şi aproape spre zero, e în continuă scădere acest deficit, ba chiar vom intra şi pe excedent, în momentul când intrăm pe excedent legea spune foarte clar ce se întâmplă, se poate utiliza excedentul pentru majorările ulterioare de valoare de punct de pensii, plus rezultatele din exerciţiul financiar următor, deci suntem acoperiţi", a afirmat Budăi.


Senatul a respins, miercuri, în plen, proiectul privind sistemul public de pensii, reexaminat ca urmare a deciziei CCR. Au fost înregistrate 67 de voturi "pentru" şi 22 abţineri, nefiind întrunit numărul minim necesar (68) pentru adoptarea unui act normativ cu caracter organic. 

Agerpres.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii