Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
09:10 21 07 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Probleme la generatorul electric Defecţiune la Unitatea 2 CNE Cernavodă

ro

09 Sep, 2014 12:59 1114 Marime text
Societatea Naţională Nuclearelectrica SA informează că, ieri, la ora 17.30, Unitatea 2 a CNE Cernavoda a fost deconectată de la Sistemul Energetic Naţional, pentru remedierea unei defecţiuni apărute la generatorul electric.  

Potrivit unui comunicat remis de Biroul de presă al SN Nuclearelectrica SA, sistemele au acţionat conform proiectului şi nu a fost afectată securitatea nucleară a reactorului, a populaţiei, a mediului înconjurător sau a personalului de exploatare.
 
În momentul de faţă, o echipă de specialişti ai centralei cu suport din partea fabricantului instalaţiei (General Electric) investighează, prin teste şi măsuratori. cauza defecţiunii, dse mai arată în comunicat. Imediat ce situaţia va fi remediată,  Unitatea 2 va fi reconectată la Sistemul Energetic Naţional.

Ti-a placut articolul?

Comentarii