INHGA Cod galben de inundații în județul Constanța. Viituri rapide și inundații locale, posibile până la ora 22.00
INHGA: Cod galben de inundații în județul Constanța. Viituri rapide și inundații locale, posibile până
04 Sep, 2026 15:08
ZIUA de Constanta
405
Marime text
405
Marime text

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, vineri, 4 septembrie 2026, o atenționare hidrologică Cod galben pentru râurile mici din jumătatea de est a județului Constanța. Atenționarea este valabilă în intervalul 4 septembrie, ora 14:25 - 22:00.
Potrivit hidrologilor, ca urmare a precipitațiilor înregistrate, a celor prognozate și a propagării acestora, se pot produce scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, precum și viituri rapide pe râurile mici, care pot avea drept efect producerea unor inundații locale.
De asemenea, sunt posibile creșteri ale debitelor și nivelurilor râurilor, cu eventuale depășiri ale cotelor de atenție.
Fenomenele hidrologice vizate pot apărea pe râurile din bazinele hidrografice reprezentate de cursurile de apă mici din jumătatea de est a județului Constanța.
Atenționarea a fost transmisă către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Administrația Națională „Apele Române”, Ministerul Afacerilor Interne, Hidroelectrica, precum și către Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral și Sistemul de Gospodărire a Apelor Constanța.
INHGA precizează că evoluția situației hidrometeorologice trebuie urmărită în permanență, în conformitate cu regulamentul privind gestionarea situațiilor de urgență generate de fenomene hidrometeorologice periculoase.
Prognoza hidrologică poate fi actualizată în funcție de evoluția fenomenelor, iar Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor va reveni cu informații în cazul modificării situației.
Citește și:
UPDATE: Cod galben de vreme severă în județele Constanța și Tulcea. Averse torențiale, grindină și rafale de vânt
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


