Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:04 04 09 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tribunalul Constanța a decis Dana Marijuana, condamnată la peste 5 ani de închisoare cu executare, într-un dosar de trafic de droguri (MINUTA)

ro

04 Sep, 2026 14:06 276 Marime text
Foto cu rol ilustrativ - Dana Marijuana - Sursa: ZIUA de Constanța

Decizie de ultim moment la Tribunalul Constanța! Coteanu Elena-Daniela, pe numele de scenă „Marijuana” a primit o condamnare de 5 ani și 4 luni de închisoare, într-un dosar de trafic de droguri!
 
Alături de aceasta au primit condamnări și ceilalți doi inculpați, Neagu Cristi-Alin – 6 ani și 3 luni de închisoare, și Nicula Mugur-Valentin – 6 ani și 4 luni de închisoare.
 
Decizia nu este definitivă!
 
MINUTA
 

Soluția pe scurt:
 
I. În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea 143/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C.pen. și cu condamnă inculpata COTEANU ELENA-DANIELA, la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.
 
În baza art. 67 alin. (2) C.pen., aplică inculpatei pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C.pen., pe o perioadă de 3 ani, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
 


În baza art. 65 alin. (1) C.pen., aplică inculpatei pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C.pen., care nu se execută pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
 
În baza art. 336 alin. (2) din C.pen. condamnă inculpata COTEANU ELENA-DANIELA la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
 
În baza art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) C.pen., contopește pedepsele stabilite prin prezenta și aplică inculpatei pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, (1 an), urmând ca inculpata COTEANU ELENA-DANIELA să execute pedeapsa de 5 ani și 4 luni închisoare.
 
În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C.pen., aplică inculpatei pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C.pen., pe o perioadă de 3 ani.
 
În baza art. 45 alin. 5 C. pen., aplică inculpatei pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C.pen.

 
Pedeapsa se execută în regim de detenție, potrivit art. 60 C. pen.
 
În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C.proc.pen. rap. la art. 72 alin. (1) C.pen., deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii, arestului preventiv și arestului la domiciliu de la data de 22.08.2024 la zi.
 
În baza art. 399 alin. (1) C.proc. pen., menține măsura arestului la domiciliu al inculpatei pe o durată de 60 de zile, urmând ca acesta să fie verificată cel mai târziu până la data de 02.11.2026.
 
II. În baza art. 2 alin. (1) din Legea 143/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C.pen. condamnă inculpatul NEAGU CRISTI-ALIN, la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de risc.
 
În baza art. 67 alin. (2) C.pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C.pen., pe o perioadă de 3 ani, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
 
În baza art. 65 alin. (1) C.pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C.pen., care nu se execută pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
 
În baza art. 4 alin. (1) din Legea 143/2000, condamnă inculpatul NEAGU CRISTI-ALIN la pedeapsa de 9 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu.
 
În baza art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) C.pen., contopește pedepsele stabilite prin prezenta și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, (9 luni), urmând ca inculpatul NEAGU CRISTI-ALIN să execute pedeapsa de 6 ani și 3 luni închisoare.
 
În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C.pen., aplică inculpatei pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C.pen., pe o perioadă de 3 ani.
 
În baza art. 45 alin. 5 C. pen., aplică inculpatei pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C.pen.
 
Pedeapsa se execută în regim de detenție, potrivit art. 60 C. pen.
 
În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C.proc.pen. rap. la art. 72 alin. (1) C.pen., deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii, arestului preventiv și arestului la domiciliu de la data de 22.08.2024 la zi.
 
În baza art. 399 alin. (1) C.proc. pen., menține măsura arestului la domiciliu al inculpatului pe o durată de 60 de zile, urmând ca acesta să fie verificată cel mai târziu până la data de 02.11.2026.
 
III. În baza art. 396 alin. 5 C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. 1 lit. c) C.proc.pen., achită inculpatul NICULA MUGUR-VALENTIN sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la trafic de droguri de risc prev. de art. 48 alin. (1) C.pen. rap. la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, întrucât nu există probe că a săvârșit fapta.
 
În baza art. 2 alin. (1) din Legea 143/2000, condamnă inculpatul NICULA MUGUR-VALENTIN, la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.
 
În baza art. 67 alin. (2) C.pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C.pen., pe o perioadă de 3 ani, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
 
În baza art. 65 alin. (1) C.pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C.pen., care nu se execută pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
 
În baza art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 condamnă inculpatul NICULA MUGUR-VALENTIN la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru comiterea infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu.
 
În baza art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) C.pen., contopește pedepsele stabilite prin prezenta și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, (1 an), urmând ca inculpatul NEAGU CRISTI-ALIN să execute pedeapsa de 6 ani și 4 luni închisoare.
 
În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C.pen., aplică inculpatei pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C.pen., pe o perioadă de 3 ani.
 
În baza art. 45 alin. 5 C. pen., aplică inculpatei pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C.pen.
 
Pedeapsa se execută în regim de detenție, potrivit art. 60 C. pen.
 
În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C.proc.pen. rap. la art. 72 alin. (1) C.pen., deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii, arestului preventiv și arestului la domiciliu de la data de 22.08.2024 la zi.
 
În baza art. 399 alin. (1) C.proc. pen., menține arestului la domiciliu al inculpatului al inculpatei pe o durată de 60 de zile, urmând ca acesta să fie verificată cel mai târziu până la data de 02.11.2026.
 
În baza art. 112 alin. (1) lit. b) și f) C.pen., confiscă de la inculpați următoarele bunuri:
 
Plic de hârtie maro sigilat MAI 18904 care conține 92,55 grame Cannabis
 
Plic de hârtie albă sigilat MAI 18904 care conține 6,15 grame Cannabis, contraprobă, rămase în urma procesului analizelor de laborator conform raportului de constatare tehnico-științifică nr. ...din 23.08.2024, întocmit de specialiștii Laboratorului de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, care a fost depus la Camera de Corpuri Delicte din cadrul I.P.J. Constanța, fiind eliberată dovada seria CT nr. .../19.09.2024.
 
Plic hârtie albă sigilat MAI 18904 cu 11 comprimate care conține MDMA;
 
Plic hârtie albă sigilat MAI 18904 cu 5 comprimate și 2,88 substanță pulverulentă care conține MDMA, contraprobă, rămase în urma procesului analizelor de laborator conform raportului de constatare tehnico-științifică nr. 4185834 din 26.08.2024, întocmit de specialiștii Laboratorului de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, care a fost depus la Camera de Corpuri Delicte din cadrul I.P.J. Constanța, fiind eliberată dovada seria CT nr. .../19.09.2024.
 
Plic hârtie albă sigilat MAI 18904 care conține: Proba nr. 2A – 15 comprimate care conțin MDMA; Proba nr. 2B- 15 comprimate care conțin MDMA; Proba nr. 2C- 40 comprimate care conțin MDMA; Plic hârtie albă sigilat MAI 18904 care conține: Proba nr. 1A – o farfurie tip ENA pe care s-a pus în evidență Amfetamină și Cofeină; Proba nr. 3 – un grinder în care s-a pus în evidență THC;
 
Plic de hârtie albă sigilat sigilat MAI 18904 care conține: - contraproba la proba nr. 2A – 5 comprimate (2,72 grame) care conțin MDMA; - contraproba la proba nr. 2B – 5 comprimate (2,72 grame) care conțin MDMA; contraproba la proba nr. 2C – 5 comprimate (2,72 grame) care conțin MDMA, rămase în urma procesului analizelor de laborator conform raportului de constatare tehnico-științifică nr. ...din 27.08.2024, întocmit de specialiștii Laboratorului de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, care a fost depus la Camera de Corpuri Delicte din cadrul I.P.J. Constanța, fiind eliberată dovada seria CT nr. .../19.09.2024.
 
Plic de hârtie albă sigilat MAI 18904 care conține: - Proba nr. 1 – 0,65 grame Cannabis; - Proba nr. 3 – un grinder în care s-a pus în evidență THC, rămase în urma procesului analizelor de laborator conform raportului de constatare tehnico-științifică nr. 4185835 din 26.08.2024, întocmit de specialiștii Laboratorului de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, care a fost depus la Camera de Corpuri Delicte din cadrul I.P.J. Constanța, fiind eliberată dovada seria CT nr. .../19.09.2024.
 
Plic de hârtie sigilat (Proba nr. 3) cu sigiliul MAI 18938, ce conține telefon mobil marca Samsung A23, ridicat de la NEAGU CRISTI-ALIN, care a fost depus la Camera de Corpuri Delicte din cadrul I.P.J. Constanța, fiind eliberată dovada seria CT nr. 1622879/10.09.2024.
 
Plic de hârtie sigilat (Proba nr. 4) cu sigiliul MAI 18938, ce conține telefon mobil marca Samsung S10, ridicat de la COTEANU ELENA-DANIELA, care a fost depus la Camera de Corpuri Delicte din cadrul I.P.J. Constanța, fiind eliberată dovada seria CT nr. .../10.09.2024.
 
Plic de hârtie sigilat (Proba nr. 2) cu sigiliul MAI 18938, ce conține telefon mobil marca Samsung A20E, ridicat de la NICULA MUGUR-VALENTIN, care a fost depus la Camera de Corpuri Delicte din cadrul I.P.J. Constanța, fiind eliberată dovada seria CT nr. .../10.09.2024.
 
Plic de hârtie sigilat (Proba nr. 5), ce conține telefon mobil marca Huawei, ridicat de la NICULA MUGUR-VALENTIN, care a fost depus la Camera de Corpuri Delicte din cadrul I.P.J. Constanța, fiind eliberată dovada seria CT nr. 1622888/17.09.2024.
 
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C.proc.pen. ridică parțial măsura asiguratorie dispusă prin ordonanța procurorului din data de 25.09.2024 asupra sumei de 14500 de lei și asupra sumei de 1000 de lire sterline. Menține măsura asiguratorie asupra celorlalte sume de bani.
 
În baza art. 255 C.proc.pen. dispune restituirea sumei de 14500 de lei către NEAGU AURA și a sumei de 1000 de lire sterline către inculpatul NEAGU CRISTI-ALIN.
 
În baza art. 1121 C.pen. dispune confiscarea extinsă asupra sumelor de 4100 de lei și 75700 de lei de la inculpatul NEAGU CRISTI-ALIN.
 
În baza art. 274 alin. (1) și (2) C.proc. pen., obligă pe inculpații COTEANU ELENA-DANIELA, NEAGU CRISTI-ALIN la plata sumei de 30.000 de lei, 10.000 de lei fiecare (7000 de lei urmărire penală și 3000 de lei cameră preliminară și judecată).
 
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
 
Pronunțată prin punerea hotărârii la dispoziția părților și a procurorului, prin mijlocirea grefei instanței, conform art. 405 alin. (1) C.proc.pen. astăzi, 04.09.2026.
 
Document: Hotărâre 611/2026 04.09.2026

 
Ce acuzații le aduc procurorii DIICOT celor trei inculpați – date din rechizitoriu

 
În data de 21.08.2022, lucrători de poliție judiciară din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră al I.P.J. Constanța, fiind în exercitarea atribuțiunilor de serviciu pe DN39, în dreptul intrării în Portul Damen Mangalia, în apropierea localității 2 MAI, județul Constanța, în jurul orei 02.24, au oprit un autoturism.
 
Din procesul-verbal de depistare reies următoarele:
 
După ce s-au prezentat, legitimat și au arătat scopul prezenței, au procedat la legitimarea persoanelor în cauză, stabilind că au următoarele date de stare civilă: - la volanul autoturismului a fost identificată numita P ................... - în dreapta șoferului, a fost identificat numitul P3, ..................... - Pe bancheta dreapta spate a autoturismului a fost identificat numitul P1, ..........................
 
Procedând la testarea cu aparatul Drugtest a numitei P, rezultatul a ieșit pozitiv la consumul de cannabis (THC) și amfetamină, motiv pentru care acesteia i s-a întocmit dosar penal pentru conducerea sub influența substanțelor cu efect psihoactiv, fiind condusă ulterior la spital în vederea prelevării de probe biologice de sânge și de urină. În continuare, s-a procedat la efectuarea unui control corporal sumar asupra persoanelor de sex masculin, ocazie cu care nu s-au găsit bunuri sau substanțe interzise de lege la deținere. Asupra numitului P3 a fost găsit telefonul mobil ........... despre care declară că îi aparține și îl folosește în exclusivitate, ce a fost ambalat într-un plic din hârtie denumit Proba nr. 2 și sigilat.
 
Asupra numitului P1 a fost găsit telefonul mobil despre care declară că îi aparține și îl folosește în exclusivitate, ce a fost ambalat într-un plic din hârtie denumit Proba nr. 3 și sigilat.
 
Asupra numitei P ..........., despre care declară că îi aparține și îl folosește în exclusivitate, ce a fost ambalat într-un plic din hârtie denumit Proba nr. 4 și sigilat.
 
Procedând la efectuarea controlului asupra autoturismului mai sus menționat, în portbagaj, a fost găsită pusă deasupra unor bagaje o sacoșă din plastic în care se aflau o pereche de pantaloni scurți și două bluze de trening, iar într-o bluză de trening, se afla împăturită o pungă din plastic transparent, sigilată, în care se observa o substanță vegetală de culoare verde-maro, sub formă de muguri, în cantitate aproximativă de 100 grame, introdusă ulterior într-un plic din hârtie denumit Proba nr. 1 și sigilată.
 
 
Ce au găsit anchetatorii la locuințele inculpaților
 
În urma punerii în executare a mandatelor de percheziție domiciliară, s-au constatat următoarele:
 
- la locuința inculpatei P, .................... au fost identificate 21 de comprimate de culoare albastră inscripționate cu logo-ul ..........................ambalate într-o punguță din material plastic transparent.
 
Proba înaintată în cauza privind pe numita P este constituită din 21 comprimate care conţin 3,4 methylenedioxymethamphetamine (MDMA).
 
3,4-methylenedioxymethamphetamine (MDMA) face parte din Tabelul-anexă nr.I din Legea nr.143/2000, privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu modificările şi completările ulterioare.
 
Cele mai sus expuse sunt inserate în raportul de constatare nr. ..........din 26.08.2024, întocmit de specialiștii din cadrul Laboratorului de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul BCOO Constanța.
 
- la locuința inculpatului P3 au fost găsite 100 comprimate MDMA și cantitățile de 0,10 grame amfetamină și 0,30 ml care conțin ketamină, așa cum reiese din adresa nr. ......... a Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța,
 
la locuința inculpatului P1, în imobilul situat în mun. .........................., jud. Giurgiu au fost găsite următoarele:
 
- proba nr.1: un borcan cu închidere ermetică care conţine fragmente vegetale-inflorescenţe- de culoare verde-oliv;
- proba nr.2: fragmente vegetale-inflorescenţe mărunțite- de culoare verde-oliv ambalate succesiv în 2 punguțe din material platic transparent;
- proba nr.3: un borcan în care se află fragmente vegetale-inflorescenţe- de culoare verde-oliv și un fragment staniol care conţine fragmente vegetale-inflorescenţe- de culoare verde-oliv;
- proba nr.4: o punguță din material platic transparent care conține fragmente de ciuperci uscate de culoare maro;
- proba nr.5: un fragment staniol care conţine fragmente vegetale-inflorescenţe- de culoare verde oliv;
- proba nr.6: 11 (unsprezece) punguțe din material plastic transparent care conțin semințe ovale, marmorate.
 
Probele înaintate în cauza privind pe numitul P1 sunt  constituite din:
- proba nr.1: 0,21 grame Cannabis.
- proba nr.2: 0,21 grame Cannabis;
- proba nr.3: 2,93 grame Cannabis;
- proba nr.4: 1,60 grame fragmente de ciuperci care conțin  Acid Palmitic, Acid Linoleic și Ergosterol;
- proba nr.5: 0,43 grame Cannabis; - proba nr.6: 4,30 grame semințe Cannabis pe care s-a pus în evidenţă Tetrahidrocannabinol (THC).
În probele nr.1, 2, 3, 5 și 6 s-a pus în evidenţă Tetrahidrocannabinol (THC) substanţă psihotropă biosintetizată de planta Cannabis.
 
Proba nr.4 nu conţine substanţe stupefiante sau psihotrope, supuse controlului conform Legii nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu modificările şi completările ulterioare şi nici alte substanţe psihoactive.
 
CANNABIS face parte din Tabelul nr.III anexă la Legea nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu modificările şi completările ulterioare.
 
Cele mai sus expuse sunt inserate în raportul de constatare nr. ............ din 27.08.2024, întocmit de specialiștii din cadrul Laboratorului de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul BCOO Constanța.
 
- la locuința inculpatului P1, în imobilul situat în com. ..........................jud. Giurgiu, au fost găsite următoarele:
 
- proba nr.1: un recipient din material plastic inscripționat ”.........” în care se află 2 (două) folii din staniol care conţin fragmente vegetale-inflorescenţe- de culoare verde-oliv;
- proba nr.2: un recipient din sticlă maro inscripționat ”.............” care conţine fragmente vegetale inflorescenţe- de culoare verde-oliv;
- proba nr.3: un grinder metalic în care se observă urme materie.
 
Probele înaintate în cauza privind pe numitul P1 sunt constituite din : - proba nr.1: 1,40 grame Cannabis. - proba nr.2: 0,19 grame Cannabis. - proba nr.3: un grinder în care s-a pus în evidenţă Tetrahidrocannabinol (THC).
 
În probele înaintate s-a pus în evidenţă Tetrahidrocannabinol (THC) substanţă psihotropă biosintetizată de planta Cannabis.
 
CANNABIS face parte din Tabelul nr.III anexă la Legea nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu modificările şi completările ulterioare.
 
Cele mai sus expuse sunt inserate în raportul de constatare nr. ............... din 26.08.2024, întocmit de specialiștii din cadrul Laboratorului de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul BCOO Constanța.
 
Prin ordonanța procurorului din data de 05.09.2024, s-a dispus reunirea cauzelor purtând numerele ........, al D.I.I.C.O.T.- S.T. Constanța şi ............, al Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia.
 
În dosarul penal nr. .........................., al Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, s-a dispus începerea urmăririi penale pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 336 alin. 2 Cp, constând în aceea că, în data de 22.08.2024, ora 02.28, numita P a condus autoturismul marca .......................... cu nr. de înmatriculare .........................., pe DN39, din sat 2 Mai către Vama Veche, iar în dreptul Damen, a fost depistată și oprită de către organele de poliție. În urma testării cu aparatul Drugtest seria ........., la testul nr. ........., ora 03.26, a reieșit pozitivă pentru THC-5 și AMP.
 
Drept urmare, aceasta a fost condusă în vederea prelevării de probe biologice, iar din buletinul de analiză toxicologică nr. ........., întocmit de INML Mina Minovici, reiese că mostra de sânge este pozitivă pentru Cannabinoizi, iar mostra de urină este pozitivă pentru cannabinoizi, amfetamine, MDMA și cocaină.
 
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și: Marijuana, citată la Tribunalul Constanța, într-un dosar de trafic de droguri Marijuana, citată la Tribunalul Constanța, într-un dosar de trafic de droguri
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii