Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
10:04 17 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Premierul Viorica Dăncilă, mesaj cu ocazia sărbătoririi zilei Sfântului Apostol Andrei

ro

30 Nov, 2018 11:15 241 Marime text

Premierul Viorica Dăncilă a transmis astăzi, cu prilejul Zilei Sfântului Apostol Andrei, un mesaj sărbătoriţilor:

Ziua Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României o sărbătorim, anul acesta, cu mai multă emoție decât oricând, grație împrejurărilor istorice unice la care avem privilegiul să fim martori.      

Acum câteva zile, a fost sfințită Catedrala Mântuirii Neamului, o realizare de seamă a României și un monument deosebit, care îl are ca ocrotitor pe Sf. Andrei, Apostolul poporului nostru. Iar, mâine, sărbătorim împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire din 1918.

Este un moment în care se întâlnesc și împletesc, simbolic, unitatea spirituală creștină și unitatea statală românească, întărindu-ne încrederea în destinul național sub cele mai bune auspicii.

Cu aceast prilej special, doresc tuturor românilor o sărbătoare plină de bucurie, iar celor care își serbează numele să aibă parte de tot ce își doresc!La mulți ani!

Ti-a placut articolul?

Comentarii