Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:30 23 04 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Andrei” din Constanța sărbătorește 27 de ani de la primul transplant renal

ro

23 Apr, 2026 14:26 171 Marime text
Sursă foto: Spitalul Clinic Județean „Sfântul Andrei” Constanța
Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Andrei” din Constanța informează că, astăzi se împlinesc 27 de ani de la primul transplant renal din 1999.

De Sfântul Gheorghe, la Spitalul Județean Constanța, în cadrul Secției Clinice de Chirurgie, sub coordonarea domnului profesor Vasile Sârbu, a fost realizat cu succes primul transplant renal.

Donatorul, pe nume Gheorghe, a oferit rinichiul drept fiicei sale, Maria – un gest profund de iubire și speranță, spun surse din cadrul unității medicale.

 În anii care au urmat, echipa medicală coordonată de prof. dr. Vasile Sârbu a continuat această misiune, realizând încă 10 transplanturi renale.

„Activitatea a fost completată de premiere naționale, precum transplantul de celule beta în diabetul zaharat și, ulterior, transplantul de celule stem, tot în tratamentul diabetului – performanțe remarcabile, îngăduite de bunul Dumnezeu aici, în patria lui Ovidiu.

Privim înainte cu speranță: ne dorim să revenim acolo unde am fost, pentru a oferi din nou șansa la o viață normală celor pentru care transplantul este singura speranță”, menționează unitatea.

Citește și:

Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Andrei” din Constanța cumpără prin licitație publică 9 loturi de echipamente medicale pentru secția ATI Chirurgie Cardiovasculară
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii