Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:15 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Premierul Viorica Dăncilă exclude faptul că Guvernul ar putea desfiinţa Pilonul II de pensii

ro

21 May, 2018 18:41 1635 Marime text
Premierul Viorica Dăncilă a declarat luni că exclude faptul că Guvernul ar putea desfiinţa Pilonul II de pensii, conform Agerpres.ro. 

Exclud faptul că am putea desfiinţa Pilonul II de pensii, dar faptul că vom face analize, că vom vedea dacă este bine ca să avem o opţiune pentru Pilonul I sau Pilonul II de pensii din partea cetăţenilor, acest lucru îl vom prezenta populaţiei, dar nu vom desfiinţa Pilonul II (...) Se va face o analiză la Ministerul Muncii legată de Pilonul II de pensii, dar, încă o dată, repet, nu se va desfiinţa Pilonul II de pensii", a declarat Dăncilă, într-o conferinţă de presă la Bacău.
 

Şefa Guvernului a fost întrebată dacă exclude orice modificări privind Pilonul II de pensii în acest an şi în 2019.

Totodată, întrebată cum s-a strecurat o eroare privind suspendarea plăţilor la Pilonul II de pensii într-un document oficial al Executivului, Dăncilă a răspuns: "A fost o propunere a Comisiei Naţionale de Prognoză. (...) Nu a fost o hotărâre de Guvern care să facă referire la acest aspect. Cu siguranţă acea hotărâre nu va fi agreată de Guvernul României".

 
Informaţiile legate de suspendarea plăţilor la Pilonul II de pensii au fost doar scenarii de discuţii publicate din greşeală, iar autorităţile dau asigurări că nu se va întâmpla aşa ceva de la 1 iulie, a declarat, luni, pentru AGERPRES, Ion Ghizdeanu, preşedintele Comisiei Naţionale de Prognoză (CNP).
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii