Prefectul conduce actiunea de la Garliciu Digul are o bresa de aproape 70 de metri
Prefectul conduce actiunea de la Garliciu: Digul are o bresa de aproape 70 de metri
2168
Marime text
După
spargerea digului de apărare al localităţii s-a constatat că acesta
are o breşă prin care năvălesc apele circa 70 de metri. Prefectul
judeţului
Constanţa, Claudiu Palaz, care conduce întreaga acţiune acolo,spune că
sunt în
pericol două localităţi, Gârliciu şi Ciobanu.
El a precizat că în zona afectată se află pompieri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), poliţişti de frontieră şi jandarmi care evacuează populaţia din casele aflate în zona digului.
Primarul localităţii, Constantin Cimpoiaşu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că digul de apărare de pe Dunăre a cedat în jurul orei 16.30 şi a inundat mai multe terenuri agricole, motiv pentru care au fost evacuate aproximativ 15 persoane din şase case aflate în zonă.
Persoanele evacuate au fost duse la rude.
Potrivit primarului, acestea sunt singurele case din Gârliciu aflate în pericol din cauza apelor revărsate.
Tags: Claudiu Palaz
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


