OMV Petrom da afara 3.000 de salariati
OMV Petrom da afara 3.000 de salariati
Compania a anunţat ieri Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Prahova că va disponibiliza 3.000 de angajaţi.
Potrivit unor surse din cadrul companiei citate de NewsIn, 2.700 dintre aceştia sunt din sectorul de explorare şi producţie, iar 300 în sectorul de rafinare. Toţi cei care vor rămâne fără locuri de muncă vor beneficia de plăţi compensatorii. „OMV Petrom ne-a înştiinţat că vor avea loc concedieri colective. Este vorba de 3.000 de angajaţi ce vor fi disponibilizaţi începând cu 1 februarie, dar nu a specificat zonele, doar că angajaţii sunt din toată ţara", a declarat purtătorul de cuvânt al AJOFM Prahova, Dragoş Pârvan.
De asemenea, acesta a mai evidenţiat că în perioada următoare alţi 3.000 de angajaţi ar urma să fie daţi afară din 23 de firme prahovene: „Ritmul în care oamenii sunt disponibilizaţi este de-a dreptul alarmant. Majoritatea celor care au anunţat concedieri pun pe liber cel puţin jumătate din salariaţi, dacă nu chiar trei sferturi din personal, a precizat Pârvan, În ultima săptămână, şapte firme au făcut astfel de notificări".
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp