Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:51 17 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Oficial de la DNA Constanța. Iată cine sunt suspecții în dosarul de cămătărie!

ro

16 Mar, 2018 16:12 5404 Marime text
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 15 martie 2018, a inculpaților:

SULIMAN GIUNIET, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
          - șantaj (3 fapte),
          - camătă,
          - constituirea unui grup infracțional organizat,
 
IAŞAR ELVIS, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- șantaj (2 fapte),
 
IAȘAR BECHIR, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
          - şantaj,
          - camătă,
          - înșelăciune,
          - constituire a unui grup infracţional organizat,
 
IANCU ION, MARCU ADRIAN și LUCA NICOLAE COSMIN cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
          - complicitate la înșelăciune,
          - constituire a unui grup infracţional organizat,
 
În ordonanţele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În  perioada anilor 2014 - 2017, cei șase inculpați au constituit un grup infracțional organizat la care au aderat ulterior și alte persoane, în scopul comiterii unor infracțiuni de șantaj, înșelăciune și camătă.

Concret, inculpații au exercitat constrângeri asupra unor oameni de afaceri (martori în cauză), pentru a-i determina să le remită sumele de 35.000 euro, 7.000 euro și 2.000 lei.

Banii respectivi au fost ceruți în contul unor împrumuturi infime acordate anterior martorilor de către inculpații Suliman Giuniet și Iașar Bechir, la care fuseseră adăugate dobânzi substanțiale, cu scopul obținerii în mod injust a unor foloase materiale.

În același context, inculpatul Iașar Bechir, beneficiind de ajutorul inculpaților Iancu Ion, Marcu Adrian și Luca Nicolae Cosmin, cu ocazia organizării unor jocuri de noroc, a indus în eroare o persoană prin prezentarea ca adevărate a unor fapte mincinoase, aspecte care i-au provocat acesteia pagube patrimoniale în valoare de 200.000 euro .
 
În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.
 
Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 16 martie 2018, inculpații sunt prezentați Tribunalului Constanța cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție din cadrul I.G.P.R. – Direcția de Investigații Criminale, Direcția de Operațiuni Speciale și din cadrul I.P.J. Constanța – Serviciul de Investigații Criminale.

Citește și: Agitație la Palatul de Justiție din Constanța. Suspecți de cămătărie sunt prezentați cu propunere de arestare. Măsuri de securitate au fost luate (galerie foto-video)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii