Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
18:18 21 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Obiect dosar - „infracţiuni de corupţie” Procurorii verifică actele la UMC

ro

19 Sep, 2013 09:41 2541 Marime text
Mai mulţi oameni ai legii se află, în această dimineaţă, la sediul Universităţii Maritime Constanţa, unde verifică o serie de acte. Conform primelor date, anchetatorii vizează cataloagele celor care au dat examen în semestrul II.
În sediul instituţiei se află mai mulţi mascaţi, care au „sigilat” clădirea, studenţii aşteptând pe scări, în faţa instituţiei, să intre la examene.

Mai citeşte şi

Cine sunt cei mai tari de la Universitatea Maritima-Constanta


Dosarul e instrumentat de către procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi are ca obiect „infracţiuni de corupţie”. La dosar lucrează şi ofiţeri ai Serviciului Judeţean Anticorupţie Constanţa.
Potrivit unor surse, în dosar ar fi cercetaţi trei studenţi şi un profesor, la locuinţele cărora procurorii efectuează percheziţii. De asemenea, conform unor surse, zilele acestea ar fi fost organizat un flagrant ratat.
În total, până la această oră s-au efectuat cinci percheziţii: patru percheziţii domiciliare şi una la universitate. Există suspiciuni de dare şi luate de mită.

Ti-a placut articolul?

Comentarii