Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:39 29 06 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

FOTO-VIDEO Reacții după Bacalaureat 2026. Cum s-au descurcat absolvenții din Constanța la proba scrisă de Limba Română și ce note preconizează

ro

29 Jun, 2026 11:39 404 Marime text
 
Absolvenții de liceu au ieșit din sălile de examen cu emoții amestecate după proba scrisă la Limba și literatura română din cadrul Bacalaureatului 2026. Unii candidați de la Constanța au declarat că au fost luați prin surprindere de Subiectul al III-lea, în special de cerințele de tip poezie, în timp ce alții spun că s-au așteptat la acest tip de subiect.

„Nu eram pregătit pentru poezie. M-a surprins, eu speram la Moromeții. Cred că iau în jur de 7 sau 7,50. Să nu fie 5. Vreau să merg la UMC”, a spus un elev, care a menționat că a reușit să scrie aproximativ șase pagini.

Acesta a mai precizat că, deși în sala de examen a fost instalat un ventilator, temperaturile au rămas ridicate, însă experiența a fost una acceptabilă.

Un alt candidat s-a declarat mai încrezător, afirmând că a „picat pe subiect” și speră la nota 10. Acesta își dorește să urmeze Politehnica, pasionat de fizică, și a spus că subiectele i s-au părut accesibile, fără dificultăți majore și fără a avea nevoie de meditații.

Per ansamblu, elevii au descris proba ca fiind una echilibrată, dar cu nivel diferit de dificultate perceput, în funcție de pregătirea fiecăruia.


„A fost ok, dar m-a șocat Arghezi”

O absolventă a spus că a fost „un pic șocată” de faptul că la Subiectul al III-lea a apărut Arghezi, însă a reușit să rezolve cerințele. „A fost ok, mi-am făcut subiectele. Să sperăm că iau un 7, Doamne ajută! De abia aștept vacanța. Peste câțiva ani vreau să merg la medicină veterinară”, a declarat aceasta.


Tânăra a precizat că nu a făcut meditații și că s-a pregătit acasă, urmând să susțină în continuare probele la logică și istorie.

Alți elevi au apreciat în mod special subiectul de la argumentare, considerându-l accesibil și bine formulat. „Ne-au întrebat dacă perioada examenelor îi face pe elevi să renunțe la pasiunile și activitățile lor preferate. Mi s-a părut un subiect foarte ok”, a spus un candidat.

Totuși, condițiile din săli au fost mai dificile în unele cazuri, elevii reclamând căldura din timpul examenului, în ciuda faptului că au fost deschise geamurile și ușile. 


„Subiectele au fost adecvate, cred că iau nota 8”


Un candidat a declarat că examenul a fost „adecvat”, precizând că la Subiectul al III-lea a avut de rezolvat cerințe pe baza poeziei „Plumb” de George Bacovia, iar la Subiectul al II-lea a fost abordată perspectiva narativă. Acesta a spus că subiectele din ansamblu au fost „destul de ok” și că se așteaptă la o notă în jurul valorii de 8.

„Eu sunt mai bun la matematică și la biologie. Cred că voi lua nota 8. Doresc să merg la Facultatea de Construcții aici, în Constanța, și să fac construcții civile ulterior”, a mai precizat elevul.

Acesta a menționat că a făcut meditații la matematică, română și anatomie, însă consideră că examenul de Bacalaureat poate fi promovat și fără pregătire suplimentară, dacă elevii sunt bine organizați în timpul liceului.




Citește și:

Bacalaureat 2026FOTO-VIDEO. Peste 5.000 de elevi din Constanța susțin astăzi proba scrisă la Limba și literatura română


Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii