Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:56 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Nunta Elenei Băsescu dă peste cap planurile Cameliei Şucu şi patronului hotelului Continental

ro

28 Aug, 2012 23:04 1461 Marime text

Radu Enache, unul dintre cei mai mari hotelieri din România, a fost nevoit să amâne nunta fiului său, programată iniţial pentru 1 septembrie, la Palatul Snagov, unde în aceeaşi zi va avea loc nunta Elenei Băsescu, după ce RA-APPS a reziliat contractul semnat în urmă cu un an cu omul de afaceri.

"Am fost nevoit să accept o reprogramare a nunţii fiului meu, pe care o stabilisem cu un an înainte, pentru 1 septembrie, la Palatul Snagov, din cauza adresei de reziliere a contractului pe care am primit-o de la RA-APPS", a declarat Radu Enache, preşedintele Federaţiei Industriei Hoteliere din România, care deţine 14 hoteluri, printre care şi hotelul de cinci stele Continental.

Elena Băsescu, fiica cea mică a preşedintelui Băsescu, şi Bogdan Ionescu se vor căsători sâmbătă, 1 septembrie, la Palatul Snagov, la eveniment fiind aşteptaţi aproximativ 450 de invitaţi.

Întrebat dacă nunta fiului său a fost amânată pentru a face loc nunţii Elenei Băsescu, Enache a refuzat să comenteze.

Omul de afaceri închiriase în toamna anului trecut, pentru data de 1 septembrie 2012, o sală cu circa 300 de locuri din Palatul Snagov, unde urma să aibă loc nunta fiului său, aminteşte Mediafax.

În urmă cu aproximativ două luni însă, Enache a primit de la RA-APPS, administratorul Palatului Snagov, un anunţ de reziliere a contractului, potrivit unei clauze care exista în documentul semnat iniţial.

Enache s-a văzut nevoit astfel să reprogrameze nunta fiului o săptămână mai târziu, în data de 8 septembrie.

http://www.adevarul.ro/life/vedete/Nunta-Elenei-Basescu-Cameliei-Continental_0_763723897.html#

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii