Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
17:59 25 05 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Metoda Accidentul. Pensionară din Constanța la un pas să fie victima unor infractori. Câți bani i-au cerut suspecții în miez de noapte

ro

15 Jan, 2018 08:56 704 Marime text
La data de 15 ianuarie a.c., în jurul orei 02.30, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție au fost sesizați de către o femeie, în vârstă de 69 de ani, din Constanța, care a fost apelată, pe telefonul fix, de către o femeie, care s-a recomandat ca fiind fiica sa, aducându-i la cunoștință faptul că se află la spital după ce a suferit un accident, informează IPJ Constanța. 
 
În convorbire a intervenit o altă voce necunoscută, care s-a recomandat a fi medic și care a solicitat suma de 12.000 de euro pentru a efectua operația.
 
Femeia și-a dat seama că poate fi victima unei înșelăciuni și a sesizat organele de poliţie.
 
Polițiștii constănțeni au deschis o anchetă pentru identificarea autorilor, depistării acestora și tragerea lor la răspundere penală.
 
*RECOMANDĂRI ALE POLIȚIȘTILOR CONSTĂNȚENI*
 
*Pentru a conştientiza populaţia, cu precădere persoanele de vârsta a III-a, cu privire la riscul la care se expun când au încredere în persoane necunoscute şi le oferă sume de bani, în schimbul aşa-ziselor “rezolvări de probleme cauzate de accidentele rutiere”, precizăm încă o dată faptul că în cazul unor accidente cu victime NU trebuie să se ofere sub nicio formă sau pretext sume de bani.*
 
*Este foarte important pentru cetăţeni să cunoască faptul că în nici un caz de accident rutier reprezentanţii instituţiilor publice nu solicită bani pentru a rezolva o speţă de natură penală.*
 
*Se recomandă ca în astfel de cazuri, în care cetăţenii sunt sunaţi şi li se solicită diferite sume de bani telefonic, pentru “rezolvarea unor accidente rutiere, să se apeleze imediat la 112 sau la Poliţie, pentru a se verifica dacă fiul, fiica, ruda, rudele au fost implicate într-un accident rutier.*
 
*Astfel, poliţiştii pot interveni pentru prevenirea comiterii unor înşelăciuni, iar persoanele care intenţionează să comită astfel de fapte să fie identificate, depistate şi trase la răspundere penală.*
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii