Mai multe persoane, arestate la domiciliu în ultima săptămână. Câte persoane sunt cercetate sub control judiciar
Mai multe persoane, arestate la domiciliu în ultima săptămână. Câte persoane sunt cercetate sub control judiciar
30 Sep, 2018 09:46
ZIUA de Constanta
1273
Marime text



Poliţia Română verifică, periodic, modul în care persoanele puse sub supraveghere judiciară îşi respectă obligaţiile, iar în cazul încălcării acestora, sesizează instanţa competentă, informează un comunicat al Poliţiei Române.
În perioada 21 – 27 septembrie a.c., la nivel naţional, au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară față de 108 persoane. Măsurile preventive care stabilesc supravegherea judiciară presupun obligaţii în sarcina persoanelor faţă de care au fost dispuse.
Astfel, poliţiştii desfăşoară activităţi specifice faţă de 24 de persoane pe numele cărora a fost dispusă măsura arestului la domiciliu și cu privire la 84 de persoane aflate sub control judiciar.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii