Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:37 13 12 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cumpărări Constanța Tekno Design Concept SRL, înființată în noiembrie 2025, câștigă al doilea contract cu Primăria Cernavodă (DOCUMENT)

ro

13 Dec, 2025 20:41 165 Marime text







Primăria Cernavodă, județul Constanța,  a atribuit un contract privind  achiziționarea de servicii de  proiectare faza PT+DE pentru strada Nicolae Bălcescu din oraș.
Potrivit anunțului din Licitațiapublică.ro, este vorba de servicii de întocmire documentație, Proiect Tehnic, Detalii de Execuție, Asistentă Tehnică din partea proiectantului pentru obiectivul de investiții „Reabilitare și modernizare strada Nicolae Bălcescu, între strada Răsăritului și strada Anghel Salingy, tronsoanele 2 și 3.


Contractul este în valoare de 165.000 lei.

Atribuirea a avut loc pe 10.12.2025, prin cumpărare directă, firma câștigătoare fiind Tekno Design Concept SRL.
 
Primul contract prin cumpărare directă, la 11 zile de la înființare


Firma este foarte recent înființată, mai exact la data de 3 noiembrie 2025. La 11 zile de la înființare, societatea a câștigat primul contract public, prin cumpărare directă, de la Primăria Cernavodă. Astfel, la data de 14.11.2025, firma a obținut de la Primăria Cernavodă contractul pentru prestări servicii proiectare faza PT+DE pentru obiectivul „Reabilitare și modernizare strada Gării", în valoare de 200.000 de lei.
 
Despre Tekno Design Concept SRL
 
Societatea a fost înființată la data de 3 noiembrie 2025, cu sediul în Băicoi, județul Prahova.
 
Firma se ocupă cu activități de inginerie și consultanță tehnică legate de acestea.


Societatea, controlată de Nicolescu Maria Dorina, are două contracte câștigate, ambele cu Primăria Cernavodă. Nicolescu Maria Dorina mai figurează ca asociat și administrator la Uliter Grup SRL. Societatea Uliter Grup SRL a mai semnat peste 6 contracte cu Primăria Cernavodă pe parcursul anilor 2024 și 2025.
 
Lista achizițiilor firmei poate fi consultată în secțiunea Documente a articolului.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
 
Citește și
Licitații ConstanțaInvestiție a Spitalului Clinic Județean „Sfântul Apostol Andrei” Constanța în cumpărarea unui procesor de ecoendoscopie (DOCUMENT)
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii