Justiție Constanța Tribunalul București respinge excepțiile părților și constată lipsa de obiect a cererii Sunfest SRL pe tema somației de demolare a construcțiilor provizorii ridicate pe plajă, în stațiunea Mamaia
Justiție Constanța: Tribunalul București respinge excepțiile părților și constată lipsa de obiect a cererii
170
Marime text

Magistrații Tribunalului București au respins ieri, 10 decembrie 2025, toate excepțiile procedurale invocate de Primăria Municipiului Constanța și de Inspectoratul Județean în Construcții Constanța, cu excepția celei privind lipsa de obiect, în procesul cu societatea Sunfest SRL, pe care funcționează festivalul Sunwaves, într-un dosar ce are ca obiect „anulare act administrativ declinat”.
Astfel, instanța a constatat că atât Primăria, cât și Inspectoratul au capacitate procesuală și pot sta în judecată, iar cererea reclamantei a fost, în principiu, admisibilă procedural.
Instanța a obligat societatea reclamantă la plata către Primăria Municipiului Constanța a sumei de 2.380 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată cu onorariul avocatului.
Iată soluția pe scurt oferită de magistrați:
„Respinge ca neîntemeiată excepția inadmisibilității, invocată de pârâta Primăria Municipiului Constanța. Respinge ca neîntemeiată excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei Primăriei Municipiului Constanța, invocată de această pârâtă. Respinge ca neîntemeiată excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtului Inspectoratul Judeţean în Construcţii Constanta, invocată de acest pârât. Respinge ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul Judeţean în Construcţii Constanta, invocată de acest pârât. Admite excepția lipsei de obiect, invocată de pârâtul Inspectoratul Judeţean în Construcţii Constanta. Respinge ca lipsită de obiect cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SUNFEST S.R.L. Obligă reclamanta la plata către pârâta Primăria Municipiului Constanța a sumei de 2380 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii, cerere de recurs care se depune la Tribunalul Bucureşti, Secţia a II-a – Contencios administrativ şi fiscal. Soluţie pusă la dispoziţie prin grefa instanţei, astăzi, 10 decembrie 2025”.
Ulterior, pe data de 25 noiembrie, instanța amânase pronunțarea:
„Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la data de 10 decembrie 2025. Soluţie pusă la dispoziţie prin grefa instanţei, astăzi, 25 noiembrie 2025”.
Totul a început când firma Sunfest SRL a deschis un proces pe rolul Tribunalului Constanța la sfârșitul lunii aprilie 2025 împotriva Primăriei Constanța - Direcția Generală de Poliție Locală - Serviciul Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal, solicitând suspendarea și anularea unei somații de demolare a construcțiilor provizorii ridicate pe plajă, în stațiunea Mamaia.
La data de 27.06.2025, instanța a declinat soluționarea cauzei:
„Admite excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Constanța - Secția de Contencios Administrativ şi Fiscal. Declină competența de soluționare a cauzei formulate de reclamanta Sunfest S.R.L. în contradictoriu cu pârâții U.A.T. Constanța, Inspectoratul de Stat în Construcții, prin Inspectoratul Județean în Construcții Constanța, Primăria Municipiului Constanța şi Primarul Municipiului Constanța, în favoarea Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ şi fiscal. Fără cale de atac. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, astăzi, 27.06.2025”.
Astfel, s-a deschis procesul cu nr. 2079/118/2025 la Tribunalul București pe data de 18.07.2025, având ca obiect „anulare act administrativ declinat”, stadiul procesual de fond.

Amintim că, Primăria Municipiului Constanța prin primar și prin Direcția Generală Poliția Locală - Serviciul Disciplină în Construcții și Afișaj Stradal, în calitate de reclamanți, au dat în judecată firma Sunfest SRL, într-un dosar alt dosar ce are ca obiect „pretenții”.
Dosarul cu nr. 29881/212/2025 a fost înregistrat pe data de 24.09.2025 pe rolul Judecătoriei Constanța, se află pe secția civilă, stadiul procesual fiind de fond.
Contextul conflictului
Conform declarațiilor făcute de Ioan Borzea, administratorul Sunwaves, autoritățile au emis somația de demolare cu termen de 48 de ore, în baza unui control realizat de Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC), care ar fi constatat lipsa autorizațiilor necesare pentru construcțiile provizorii ridicate pe plajă.
Borzea susține însă că a urmat toate etapele legale, obținând avizul de la Apele Române, pe baza căruia a depus documentația pentru autorizația de funcționare la Primăria Constanța. El afirmă că a achitat 11.920 lei pentru autorizația de funcționare și 54.000 lei pentru închirierea plajei în perioada 15 martie - 10 mai.
„Totul a mers perfect până acum câteva zile când au apărut niște frâne. Am aflat că este vorba de DIICOT și că ar fi fost găsite droguri îngropate. Informația nu este oficială, e ce am auzit de la alții care au fost la o ședință convocată de procuror”, a spus Borzea.
Acesta mai adaugă că nu i s-a pus la dispoziție un proces-verbal de la ISC și că a cerut o întâlnire comună cu Jandarmeria și IPJ Constanța pentru a lămuri situația.
Despre Sunfest SRL
Conform termene.ro, firma Suntfest SRL a fost înființată în anul 2014, are sediul în București, Șoseaua Nordului, nr. 102-104 și se ocupă de „Activități de gestionare a sălilor de spectacole”.
Asociat și administrator este Borzea Liviu Lucian.
Acesta mai este asociat și administrator la Kulta Projects SRL, Cino Gamb SRL, Gambrinus Beer House SRL, Gambrinus Berarie SRL, asociat unic și administrator la Chi Espavo SRL, asociat la Sunbar Events SRL și administrator la Suriana Investment SRL.
În anul 2024, societatea a înregistrat o cifră de afaceri de 13.196.162 lei, cu o pierdere de 164.103 lei, la 5 angajați, având datorii în valoare de 6.393.190 lei.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Procesul dintre organizatorii Sunwaves și UAT Constanța, pe tema somației de demolare a construcțiilor provizorii ridicate pe plajă, în stațiunea Mamaia, are un nou termen în decembrie 2025
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


