Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:53 08 12 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un șofer conducea drogat cu 201 km/h pe autostrada A2 București-Constanța!

ro

08 Dec, 2025 15:43 247 Marime text

Ieri, 4 decembrie 2025, polițiștii Brigăzii Autostrăzi din Poliția Română au surprins cu aparatul radar, pe autostrada A2 București-Constanța, un bărbat care circula cu 201 km/h, depășind astfel regimul legal de viteză cu 71 km/h.
 
Conducătorul auto a fost sancționat cu amendă contravențională, în valoare de 4.050 de lei, precum și suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru 120 de zile.
 
Potrivit Poliției Române, totodată, acesta a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultatul indicând posibila prezență a unei substanțe psihoactive în organism. Acesta a fost condus la o unitate medicală, în vederea prelevării de mostre biologice, prezența substanței psihoactive fiind confirmată de  buletinul de analiză toxicologică.
 
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Reamintim că nerespectarea regimului legal de viteză reprezintă una dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere, iar respectarea legislației de către toți participanții la trafic ar reduce semnificativ dramele care se întâmplă pe șosele.
 
Obiectivul activităților desfășurate în teren de polițiști este prevenirea evenimentelor rutiere și protejarea tuturor participanților la trafic- a mai punctat sursa citată. 

 


 
Citește și. 
 
Șofer amețit de aburii alcoolului, depistat în trafic pe DN3 la ieșire din localitatea Ostrov, județul Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii