Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
07:27 22 05 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Liga Studenţilor din Universitatea Maritimă Constanţa serbează astăzi 28 de ani de activitate

ro

06 Feb, 2018 07:43 1505 Marime text
Liga Studenţilor din Universitatea Maritimă Constanţa (LSUMC) serbează astăzi, 6 februarie 2018, 28 de ani de activitate.

Membrii organizaţiei, studenţii şi cadrele didactice ale Universităţii vor fi prezenţi în Aula „Gavrilă Rican" a Universităţii Maritime din Constanţa, la sediul de pe strada Mircea cel Bătrân, nr. 104, începând cu ora 16:00 pentru Gala Aniversară, alături de reprezentanţi ai autorităţilor locale constănţene, parteneri şi colaboratori. De asemenea, se vor reuni la eveniment membrii de onoare ai organizaţiei, foşti membri, prieteni ai LSUMC din ţară, dar şi lideri ai studentilor şi reprezentanţi ai organizaţiilor studenţeşti, precum şi ai Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenteşti din România (ANOSR).

"Încă din 1990, an în care am luat fiintă, am fost singura organizaţie studenţească din Universitatea Maritimă din Constanţa (pe atunci, Institutul de Marină Civilă), universitate care a existat datoritd studentilor pentru studenti am avut de la bun inceput ca principal scop susţinerea şi reprezentarea drepturilor studenţilor pe plan educaţional, social, cultural şi economic. Obiectivul nostru a rămas acelaşi în toată această perioadă, anume promovarea şi apărarea drepturilor şi intereselor studenţilor Universităţii Maritime din Constanţa, implicarea la nivel naţional în luarea deciziilor în învăţământul superior, precum şi acţionarea pentru apărarea libertăţilor democratice şi drepturilor omului.", potrivit comunicatului transmis de LSUMC.

Celebrarea Zilei Lupilor de Mare se va continua cu petrecerea aniversară a LSUMC, dedicată tuturor studenţilor UMC şi invitaţilor, în club Doors, cu începere de la ora 21:00.

 

„Contextul nostru unic printre organizaţiile studenteşti din ţară, find singura organizaţie studenţească ce a contribuit la înfiinţarea unei instituţii de învăţământ superior, face posibil să celebrăm, ca aproape de fiecare dată, acest eveniment alături de Universitatea Maritimă, un eveniment special atât pentru noi, cât şi pentru dascălii noştrii, un eveniment pe care noi am considerat mandatoriu să îl serbăm.
 
Celebrăm cu entuziasm, acel moment care nouă ne oferă un sentiment de mândrie; acel moment, când în febra îmbrăţişării democraţiei, a fost dat un exemplu al puterii glasului studenţilor. Acei studenţi dezinvolţi, saturaţi de politicile Academiei Navale, care cu foarte mult curaj au ocupat clădirea hotelului partidului şi împreună cu profesorii care s-au alăturat, au dat viaţă Institutului de Marină Civilă, cel mai important pas în crearea drumului pe care astăzi se afla Universitatea Maritimă din Constanţa. Astfel, timp de 28 de ani, destinele LSUMC şi ale Universităţii au fost înfrăţite, fapt fructificat prin numeroase colaborari şi proiecte, asemeni evenimentului aniversar din acest an." — a declarat Elena Ionaşcu, preşedintele LSUMC.

Ti-a placut articolul?

Comentarii