Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:56 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE. Laura Codruța Kovesi a prezentat raportul de activitate al DNA „2017 a fost un an dificil în lupta contra corupției“

ro

28 Feb, 2018 11:40 3714 Marime text
Laura Codruța Kovesi, procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție, a prezentat astăzi raportul de activitate al DNA pe anul 2017.

La eveniment este prezent și președintele României, Klaus Iohannis, lipsind însă ministrul Justiției, Tudorel Toader.

La venire, Klaus Iohannis a precizat:

Suntem departe de o revocare (n.r. a Codruței Kovesi).

      

Este un moment în care noi analizăm ce am făcut bine, analizăm ce nu a mers bine și ce am greșit pentru ca analiza noastră să poată fi utilă pentru fundamentarea unor decizii privind reducerea corupției în România. 2017 a fost un an dificil în lupta împotriva corupției, un an complicat. Însuși demersul de a lupta împotriva corupției, a fost pus sub semnul întrebării. Deși noi descoperim și trimitem în judecată tot mai mulți inculpați pentru fapte de corupție, bugetele publice sunt în continuare prejudiciate prin fraude. Ne întrebăm dacă avem instituții mai curate. Dacă eforturile Justiției în lupta cu corupția nu trebuie completate cu măsuri. Aproximativ 1000 de inculpați au fost trimiși în judecată, în 2017. Reamintesc celor care nu știu, sau au uitat, faptul că DNA se ocupă doar de marea corupție. Acesta este specificul instituției noastre, prevăzut în lege. O treime dintre inculpații trimiși în judecată au avut funcții de conducere, control, demnități publice ori alte funcții importante, a declarat, printre altele Laura Codruța Kovesi.   


UPDATE:

Klaus Iohannis a precizat că DNA este o instituție care funcționează eficient și care se află în prima linie a luptei anti-corupție.
  

Felicitări pentru întreaga activitate pe care ați desfășurat-o pe parcursul anului trecut. Am ascultat cu interes raportul DNA. Cifrele nu mint, ele sunt reci, obiective. În 2017, au fost soluționate peste 3.800 de dosare, cu 16,5% mai multe decât în 2016. Pe baza rechizitoriilor DNA, anul trecut instanțele au condamnat definitiv 713 inculpați. DNA este o instituție care funcționează eficient. Se află în prima linie a luptei anti-corupție, contrar unei evaluări subiective, tendențioase și partizane. Eficiența DNA este departe de a fi contestată, a precizat președintele României.  

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii