Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
00:30 20 04 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Judeţul Constanţa. Trei cetățeni chinezi, originari din Tibet, au încercat să intre ilegal în România

ro

27 Dec, 2017 15:01 353 Marime text
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat, în apropierea frontierei de stat, trei cetăţeni chinezi, care au încercat să intre ilegal în România din R. Bulgaria, pe jos, pe la frontiera verde.
Persoanele în cauză au fost predate autorităților de frontieră bulgare, în vederea continuării cercetărilor.
 
Potrivit Gărzii de Coastă, în data de 26.12.2017, în jurul orei 23.00, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au detectat, cu ajutorul echipamentelor de supraveghere, pe direcţia localităţii Negru Vodă, județul Constanța, trei persoane care se deplasau dinspre teritoriul Bulgariei spre interiorul ţării.
 
S-a declanșat o acțiune specifică, cele trei persoane fiind reținute de către polițiștii de frontieră, la aproximativ 800 m distanta de statul vecin, și conduse la sediul S.P.F. Negru Vodă pentru cercetări.

În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt cetăţeni chinezi, originari din Tibet, un bărbat în vârstă de 42 de ani și cei doi copii ai săi în vârstă de 19, respectiv 26 de ani. Aceștia au declarat că intenţionau să ajungă într-un stat din vestul Europei.

În cauză, poliţiştii de frontieră, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Totodată, au fost întreprinse demersurile necesare pentru punerea în aplicare a acordului de readmisie româno-bulgar, cetăţenii chinezi fiind predați către autorităţile bulgare, pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale.

Sursa foto: Garda de Coasta

Ti-a placut articolul?

Comentarii