Doi bărbați acuzați că ar fi introdus ilegal în România mai mulți sirieni, judecați la Tribunalul Constanța. Iată când a fost stabilită următoarea înfățișare!
Doi bărbați acuzați că ar fi introdus ilegal în România mai mulți sirieni, judecați la Tribunalul Constanța.
24 Jun, 2026 17:00
ZIUA de Constanta
243
Marime text
243
Marime text

Magistrații Secției Penale din cadrul Tribunalului Constanța au decis, în ședința de miercuri, 24 iunie 2026, amânarea procesului în care doi bărbați sunt judecați pentru trafic de migranți. Următorul termen de judecată a fost stabilit pentru începutul toamnei.
Dosarul, înregistrat la începutul acestui an, îi are ca protagoniști pe Gabriel Ionuț Drăghici și Ionuț Bogdan Teotoașe, ambii având calitatea de inculpați în această cauză.
Ce au reținut anchetatorii – date din rechizitoriu
Prin ordonanța din data de 22.07.2024 s-a dispus punerea în mişcare a acțiunii penale față de suspectul D.G.I., pentru săvârşirea infracțiunii de „trafic de migranţi", faptă prevăzută şi pedepsită art. 263 alin. 1 şi 2 lit. a și b Cod Penal constând în aceea că în data de 17.07.2024 a transportat, pe drumul județean DJ 392, în autoturismul Alfa Romeo cu numărul de înmatriculare un grup de 6 cetățeni străini, bărbați din Siria care au trecut în mod fraudulos frontiera de stat din Bulgaria în România.
Prin ordonanța din data de 08.04.2025 s-a dispus:
1. Extinderea urmăririi penale cu privire la infracțiunile de "trafic de migranţi", faptă prevăzută și pedepsită de art. 263 alin. 1 și 2 lit.a Cod Penal şi „trecere frauduloasă a frontierei de stat", faptă prevăzută de art. 262 alin. 1 din Codul penal (fapte din perioada 05-07.07.2024);
2. Extinderea urmăririi penale față de T.I.B., zis „Schilodu", XXX care a dobândit calitatea de suspect pentru săvârşirea infracțiunilor de "trafic de migranţi", faptă prevăzută şi pedepsită de art. 263 alin. 1 Cod penal şi „instigare la trafic de migranţi" faptă prevăzută şi pedepsită de art. 47 rap la art. 263 alin. 1, ambele cu aplic. art. 38 alin. 1, toate Cod Penal constând în aceea că:
- în perioada 05-06.07.2024, a racolat şi transportat, pe teritoriul Bulgariei, un grup de 10 migranţi ilegali în vederea trecerii ilegale a frontierei de stat a României pe care ulterior, în data de 07.07.2024 i-a transportat la Timişoara la o locație neidentificată;
- în perioada 16-17.07.2024 a determinat pe inculpatul D.G.I. să preia un grup de 6 migranţi care au trecut fraudulos frontiera de stat din Bulgaria în România cu scopul de a-i transporta din zona de frontieră către municipiul Craiova, jud. Dolj;
4. Schimbarea încadrării juridice a infracțiunii pentru care se desfăşoară urmărirea penală față de D.G.I. din art. 263 alin. 1 și 2 lit. a și b Cod Penal în art. 263 alin 1 și 2 lit a şi art 263 alin. 1 și 2 lit. a și b cu aplic. art. 38 alin. 1 toate Cod Penal. (faptele din perioada 05-07.07.2024 şi 17.07.2024)
Prin ordonanța din data de 13 octombrie 2025 s-a dispus extinderea acțiunii penale față de D.G.I. şi pentru săvârşirea infracțiunii de "trafic de migranţi", faptă prevăzută şi pedepsită de art. 263 alin. 1 şi 2 lit. a Cod Penal constând în aceea că:
- în schimbul promisiunii primirii sumei de 1000 euro/din care a primit efectiv suma de 500 euro, acesta a racolat și transportat în perioada 05-06.07.2024, pe teritoriul Bulgariei, un grup de 10 migranţi ilegali în vederea trecerii ilegale a frontierei de stat a României
Prin ordonanța (...)/2024 din data de 13 octombrie 2025 s-a dispus:
Punerea în mișcare a acțiunii penale faţă de T.I.B., pentru săvârşirea infracțiunilor de „trafic de migranţi", faptă prevăzută și pedepsită de art. 263 alin. 1 Cod penal şi „instigare la trafic de migranţi" faptă prevăzută şi pedepsită de art. 47 rap la art. 263 alin. 1, ambele cu aplic. art. 38 alin. 1, toate Cod Penal constând în aceea că:
- în perioada 05-06.07.2024, a racolat și transportat, pe teritoriul Bulgariei, un grup de 10 migranți ilegali în vederea trecerii ilegale a frontierei de stat a României pe care ulterior, în data de 07.07.2024 i-a transportat la Timişoara la o locație neidentificată;
- în perioada 16-17.07.2024 l-a determinat pe inculpatul D.G.I. să preia un grup de 6 migranţi care au trecut fraudulos frontiera de stat din Bulgaria în România cu scopul de a-i transporta din zona de frontieră către municipiul Craiova, jud. Dolj.
În baza acuzațiilor procurorilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, cei doi au fost trimiși în judecată, în dosarul cu indicativul 121/118/2026.
Potrivit Portalului Instanțelor de Judecată, la primul termen în cauză, care s-a desfășurat miercuri, 24.06.2026, instanța de fond a amânat cauza până în toamnă, la finele lunii septembrie, anul în curs.

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Condamnare la Tribunalul Constanța Cetățean moldovean acuzat de trafic de migranți, eliberat după ce a primit o pedeapsă cu suspendare! A rămas fără mașină
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


