Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
15:19 15 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Inculpat, reţinut pentru deținere de droguri de mare risc. Ce măsuri s-au luat (document)

ro

09 Nov, 2018 17:04 301 Marime text
La data de 08.11.2018 procurorii DIICOT- Biroul Teritorial Maramureş au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului  H.V. pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc, prin introducerea în ţară fără drept, deţinere de droguri de risc în vederea consumului propriu fără drept şi cultivare de droguri de risc în vederea consumului propriu fără drept.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că la data de 08 noiembrie 2018, în jurul orelor 08:40, inculpatul  H.V. a preluat şi apoi a transportat pe raza municipiului Baia Mare, în portbagajul autoturismului său, cantitatea de 4,16 kilograme Cannabis.

Din cercetările efectuate în cauză a rezultat faptul că pachetele  în care au fost descoperite drogurile au fost expediate din Spania, pe cale terestră, prin intermediul unui microbuz aparţinând unei firme care desfăşoară activităţi de coletărie.

Cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la imobilul situat pe raza comunei Săcălăşeni, a fost găsită cantitatea de 89,5 grame influorescenţe cannabis mai multe cutii şi dispozitive destinate mărunţirii şi ambalării drogurilor, iar într-o anexă a aceluiaşi imobil au fost găsite răsfirate o tulpină de plantă de aprox. 30 cm de culoare verde oliv şi mai multe resturi de frunze.

De asemenea, în aceeaşi anexă, a fost identificată o instalaţie artizanală indoor pentru cultivat plante, formată dintr-un cort cu dimensiunea aprox. 3x1,5 m, prevăzut cu sursă de lumină şi căldură, ventilator, în apropierea căruia au fost găsite mai multe recipiente din plastic care conţineau substanţe de hrănire pentru cultivarea plantelor de cannabis precum şi mai multe ghivece, 8 dintre acestea conţinând plante de cannabis, cu dimensiuni între 20-30 cm.

În cursul zilei de astăzi inculpatul a fost prezentat Tribunalului Maramureş cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Cauza este instrumentată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul SCCO Maramureş.

Pe parcursul întregului proces penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

Ti-a placut articolul?

Comentarii