Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:56 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Incident violent, în Delta Dunării. O șalupă cu cercetători germani, atacată de niște indivizi

ro

12 May, 2019 08:14 2324 Marime text
Doi bărbaţi din Argeş au atacat şalupa pe care se afla un grup de ornitologi din Germania, veniţi să studieze fauna din biosferă. La bordul unei şalupe de mare viteză, teribiliştii au provocat valuri periculoase şi au aruncat cu un pahar de sticlă în cercetători. Românul care însoţea grupul şi unul dintre turişti au fost răniţi în atac.
 
Altercaţia a avut loc pe un canal care duce spre Lacul Trei Iezere. Zece oameni se aflau pe barca atacată - nouă dintre ei sunt ornitologi veniţi din Germania într-o excursie de monitorizare a păsărilor. Daniel Petrescu i-a însoţit şi a filmat incidentul.
 
 
„Li s-a părut că am făcut un semn obscen sau nu știu ce a fost în capul lor! S-au întors din spate, au venit în viteză, au făcut valuri, s-au dus încă o dată înapoi, iar au venit și, la ultima trecere, un pasager din acea barcă a aruncat cu un pahar de sticlă care m-a nimerit în ochi. S-a spart în obrazul meu!“ a spus Daniel Petrescu.
 
Cioburile au ricoşat şi l-au rănit şi pe unul dintre cercetători în zona feţei.
 
Poliţiştii i-au identificat pe cei doi agresori. Sunt din Argeş, au 42, respectiv 43 de ani şi închiriaseră barca de mare viteză. Oamenii din Delta Dunării spun că tot mai mulţi tineri teribilişti navighează haotic pe canale, deşi sunt impuse reguli stricte pentru protejarea mediului încojurător. Aşa se face că Delta se distruge încet şi sigur.

sursa foto: Observator.tv
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii