UPDATE. Incendiu violent la Cernavodă. O locuință a fost cuprinsă de flăcări. O femeie salvată de pompieri în ultima clipă
UPDATE. Incendiu violent la Cernavodă. O locuință a fost cuprinsă de flăcări. O femeie salvată de pompieri
07 Nov, 2018 18:40
ZIUA de Constanta
1980
Marime text



Potrivit ISU Dobrogea un incendiu a cuprins o baracă de pe strada Dumbrăvii din Cernavodă.
Anca Chiriță, purtător de cuvânt al ISU Dobrogea a declarat că incendiul este violent și se manifestă pe suprafață mare.
La fața locului sunt două autospeciale de la Detașamentul Cernavodă. În sprijin va veni o autospecială de la Detașamentul Medgidia.
Pompierii care au ajuns la fața locului au reușit să scoată o femeie din interiorul barăcii care arde și a fost preluată de SMURD pentru a fi transportată la spital.
UPDATE.
Femeia de aproximativ 70 de ani, scoasă de pompieri din interior a fost transportată cu un echipaj SMURD la spital.
La fața locului s-a intervenit cu 6 autospeciale de stingere din cadrul a 2 Detașamente (Cernavodă și Medgidia).
Suprafața afectată este de aproximativ 600 mp.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Dobrogea, Anca Chiriță, la fața locului au intervenit 40 pompieri cu 6 autospeciale de stingere si o ambulanță SMURD B.
”Din acești 40 de pompieri 15 sunt veniți din timpul liber in sprijinul colegilor” - amai transmis Anca Chiriță.
Sursa foto: IPJ Constanța
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii