Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
18:29 18 06 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Împingător ancorat pe malul canalului Dunăre Marea Neagră, prădat. Ce au găsit jandarmii într-un autoturism în zona ecluzei Cernavodă

ro

06 May, 2019 09:29 560 Marime text
O cantitate de  aproximativ 270 de litri de combustibil sustrasă dintr-un împingător ancorat pe malul canalului Dunăre Marea Neagră a fost descoperită sâmbătă seara de către jandarmii constănțeni

Potrivit IJJ Constanța, în seara zilei de sâmbătă, 06 mai a.c., în jurul orei 20.30,  un echipaj de jandarmerie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa a  observat un autoturism staţionat pe malul Canalului Dunăre -| Marea Neagră, în zona ecluzei Cernavodă. Având portbagajul deschis, jandarmii au văzut în interiorul acestuia mai multe bidoane de plastic ce au atras atenţia oamenilor legii.

Conducătorul auto, în vârstă de 44 de ani, din Cernavodă a recunoscut că a încărcat aproximativ 270 litri de combustibil în  mai multe recipiente, dintr-un împingător ancorat pe malul canalului

Jandarmii au întocmit procesul-verbal de sesizare, conform prevederilor Codului de Procedură Penală, iar făptuitorul a fost  predat împreună cu bunurile găsite asupra acestuia, lucrătorilor Postului de Poliţie Transporturi Navale Medgidia,  în vederea continuării cercetărilor.

„Reamintim că “Sustragerea de ţiţei, gazolină, condensat, etan lichid, benzină, motorină, alte produse petroliere sau gaze naturale” constituie furt calificat şi se sancţionează cu pedepse privative de libertate cuprinse între 3 şi 10 ani, conform art. 229 din Codul Penal” - au transmis reprezentanții IJJ Constanța. 

Sursa foto: IJJ Constanța

Ti-a placut articolul?

Comentarii