Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:47 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Imagini de la eveniment Polițiștii pichetează sediul IPJ Constanța. Ce nemulțumiri au (galerie foto+video)

ro

15 Mar, 2018 17:02 2322 Marime text
Polițiștii pichetează în aceste momente vis-a-vis de sediul Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța. Evenimentul este organizat de Sindicatul Național al Politiștilor și Personalului Contractual - Biroul Teritorial al I.P.J. Constanța.

”Dorim să tragem un semnal de alarmă asupra faptului că lipsa transparenței decizionale generează neîncredere în actul managerial”, spun organizatorii protestului.

”Așteptăm la pichetare politiștii și personalul contractual nemulțumiți de modul defectuos în care IPJ Constanța și Poliția Municipiului Constanța a ales să comunice cu angajații săi în general, în special cu cei din cadrul Poliției Municipiului Constanța, pe subiecte care privesc acțiuni inițiate sau propuse de IPJ Constanța, propuneri care pot afecta drepturile membrilor noștri și nu numai”, mai spun aceștia.

La pichetare și-au anunțat participarea aproximativ 40-50 politiști din cadrul Politiei Municipiului Constanța dar și ai altor structuri ale IPJ Constanta.

Acțiunea de protest este autorizată de Primăria Municipiului Constanța.

UPDATE: Potrivit informațiilor, polițiștii contestă un proiect de reorganizare a secțiilor urbane de poliție inițiat de șeful Poliției Municipale împreună cu șeful IPJ Constanța, fără consultarea partenerilor sociali.

Dumitru Coarna a fost și el prezent la eveniment. Acesta a vorbit de revendicările salariale la nivel național pentru polițiști.

Constanța este primul oraș în care se organizează protest urmând să se desfășoare și în alte zone din țară culminând cu Capitala unde se mizează pe prezența a circa 15.000-20.000 de polițiști.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii