Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:47 29 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Hotelurile și restaurantele din Eforie Nord, verificate de polițiști. Sancțiuni de 60.000 de lei

ro

18 Jul, 2018 17:13 1478 Marime text
 
Marți, 17 iulie, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii faptelor care aduc atingere avutului public și privat.
 
Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică au desfășurat o activitate pe linia pazei bunurilor și valorilor, privind modul de asigurare cu pază a unităților de cazare și a celor de alimentație publică, precum și a altor obiective, pe raza localității Eforie Nord.
 
Șapte societăți comerciale au fost verificate și au aplicat patru sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 60.000 de lei, pentru neprezentarea documentelor solicitate de polițiști la data stabilită în procesul verbal de control.
 
”Polițiștii vor continua verificările privind respectarea prevederilor Legii 333/2003 mod. privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor si protectia persoanelor şi a H.G. 301/2012, urmând a se lua măsurile legale care se impun”, precizează reprezentanții IPJ Constanța.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii