Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
16:00 11 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Hânsă „Inundaţiile sunt dovada ineficienţei sistemului de evacuare a apei“

ro

12 Jul, 2012 16:01 1100 Marime text
O ploaie de numai o jumătate de oră a făcut prăpăd ieri în oraşul Cernavodă. Zeci de case, străzi şi blocuri au fost inundate, iar centrul localităţii s-a transformat într-un lac imens. Primarul oraşului, Gheorghe Hânsă declară că belele se trag de la ineficienţa sistemului de evacuare a apei pentru reconstrucţia căruia fosta administraţie locală a investit peste trei milioane de euro. „Sistemul este mai ineficient decât era înainte de a fi reproiectat şi construit. Spun acest lucru de patru ani, de vină pentru cele întâmplate este cel care la cererea fostei administraţii a subdimensionat proiectul iniţial", a precizat primarul Gheorghe Hânsă. Şeful autorităţii locale a menţionat că a luat legătura cu constructorul şi Compania Naţională de Investiţii solicitând refacerea întregului sistem de evacuare a apei.

Ti-a placut articolul?

Comentarii