Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
22:32 09 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Hală de peşte redeschisă după şapte ani, la Mangalia

ro

26 Mar, 2013 16:47 594 Marime text
Conform unui proiect al municipalităţii, pieţele din Mangalia au fost reamenajate şi modernizate pentru ca activităţile de comerţ să se desfăşoare în condiţii optime. Recent, a avut loc inaugurarea halei de peşte, situată în imediata apropiere a Pieţei Centrale, locaţie redeschisă după o perioadă de şapte ani. Până de curând, aceasta a aparţinut unui agent economic, care nu şi-a respectat clauzele contractuale.

Ca atare, municipalitatea a dispus rezilierea contractului şi reluarea licitaţiei, iar investiţia în reamenajarea spaţiului aparţine în totalitate noului deţinător. Astfel, hala de peşte a fost dotată cu utilaje specifice, după un concept modern, cu spaţii adecvate comercializării peştelui, în cele mai bune condiţii. "Am redeschis hala de peşte din Piaţa Centrală, necesară locuitorilor din zonă, dar şi cetăţenilor din alte cartiere ale Mangaliei. Mă bucur că preţurile sunt accesibile, iar pe viitor sperăm să existe preţuri recomandate la unele specii de peşte", a precizat edilul Cristian Radu.

Ti-a placut articolul?

Comentarii