FOTO Incendiu puternic la o hală din București. 20 de autospeciale de stingere au fost mobilizate, iar autoritățile au emis mesaj RO-ALERT
FOTO: Incendiu puternic la o hală din București. 20 de autospeciale de stingere au fost mobilizate, iar autoritățile
14 Aug, 2026 08:00
ZIUA de Constanta
252
Marime text
252
Marime text

Un incendiu puternic a izbucnit în cursul nopții de 14 august 2026, în jurul orei 02:00, la o hală situată pe strada Marginei, în Sectorul 1 al municipiului București.
La sosirea primelor echipaje de intervenție, incendiul se manifesta în interiorul halei, cu flacără deschisă și degajări mari de fum, existând posibilitatea ca focul să se propage.
Pentru stingerea incendiului, pompierii au mobilizat un dispozitiv important de intervenție, format din:20 de autospeciale de stingere cu apă și spumă;o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime;o autospecială de descarcerare;două echipaje SMURD.
Din informațiile disponibile la acest moment, nu au fost raportate victime.
Din cauza cantității foarte mari de fum degajate în urma incendiului, autoritățile au transmis, în jurul orei 02:12, un mesaj RO-ALERT pentru informarea și avertizarea populației aflate în zona din proximitatea incendiului.
Cauza izbucnirii focului urmează să fie stabilită după finalizarea intervenției și efectuarea cercetărilor.Acesta s-a manifestat la o hala compartimentată, cu destinații multiple (depozitare și reparații).
Nu au fost identificate victime.
Sursa foto: ISU BIF
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


