Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:04 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fostul vicepreşedinte al ANAF, Romeo-Florin Nicolae, a fost achitat definitiv de instanță. Pentru ce fapte a fost judecat

ro

25 Jan, 2018 20:36 1920 Marime text
Fostul vicepreşedinte al ANAF, Romeo-Florin Nicolae, a fost achitat definitiv, joi, în dosarul în care acesta a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă, informează Agerpres.ro. 
 
Potrivit portalului instanţelor de judecată, Curtea de Apel Ploieşti a menţinut decizia Tribunalului Prahova, achitându-l pe inculpat, însă de această dată hotărârea a fost luată în baza articolului 16 aliniatul 1 litera c Cod Procedură Penală, care spune că nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea.
 
Decizia instanţei de fond a fost bazată pe acelaşi articol, litera a, care spune că fapta nu există.
 
La data de 27 noiembrie 2015, procurorii DNA Ploieşti l-au trimis în judecată, sub control judiciar, pe fostul vicepreşedinte al ANAF şi fost director general al Direcţiei Generală Antifraudă Fiscală, Romeo-Florin Nicolae, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
 
Potrivit unui comunicat al DNA emis la acel moment, inculpatul a fost acuzat că, în calitate de consilier superior în ANAF- Direcţia Generală de Coordonare Inspecţie Fiscală, în iulie 2010, a pretins şi primit de la un denunţător, reprezentant al unei societăţi, echivalentul în lei al sumei de 5.000 euro, lăsând să se înţeleagă că are influenţă asupra factorilor de decizie din cadrul instituţiei pentru soluţionarea favorabilă a unei contestaţii formulate de firma omului de afaceri împotriva unei decizii de impunere.
 
DNA preciza că decizia de impunere respectivă, privind obligaţii fiscale suplimentare de plată la bugetul statului în valoare totală de peste 13 milioane lei, fusese emisă ca urmare a unei inspecţii fiscale de către reprezentanţii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Prahova.
 
"Ulterior, decizia de impunere a fost desfiinţată parţial de ANAF - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, în sensul diminuării obligaţiilor de plată de la bugetul statului, de la suma de 13.034.043 lei la suma de 1.097.923 lei", au susţinut procurorii. 

Sursa: Agerpres.ro. 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii