Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:47 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Două amendamente depuse de deputații PNL de Constanța la Legea Bugetului. Acestea vizează în mod direct județul Constanța.

ro

10 Feb, 2019 16:52 1892 Marime text
Având în vedere că Legea Bugetului de Stat se află în Dezbatere în Parlament, Grupul Parlamentar al PNL a depus o serie de amendamente ce vizează domeniile: sănătate, asigurarea fondurilor de investiții și dezvoltare pentru autoritățile administrativ teritoriale, infrastructură rutieră – autostrăzi și educație, se arată într-un comunicat transmis de deputații PNL de Constanța Robert Boroianu și Bogdan Huțucă. 

Printre acestea, se regăsesc și două amendamente ale deputaților PNL Bogdan Huțucă și Robert Boroianu ce vizează în mod direct județul Constanța.

”Primul amendament vizează asigurarea creditelor bugetare necesare, în valoare de 4 milioane lei, pentru demararea lucrărilor de „Extindere a Secției de Primiri Urgențe” a Spitalului Județean Constanța. Investiția nu se regăsește în Legea Bugetului așa cum a fost elaborată de Guvern, însă considerăm că aceasta este o prioritate pentru județul Constanța. Actuala secție de primiri urgențe a Spitalului Județean Constanța deservește peste 400 de mii de cetățeni din regiune, fiind în imposibilitatea asigurării unui act medical corespunzător din cauza lipsei de spațiu.

Al doilea amendament se referă la construirea Drumului expres Agigea – 23 August, ca rută alternativă la DN 39. În acest sens, am propus suplimentarea cu 3 milioane de lei a creditelor bugetare și cu suma de 60 milioane lei a creditelor de angajament pentru realizarea studiului de fezabilitate și proiectului tehnic, respectiv pentru începerea lucrărilor de construire a drumului expres. Acest proiect va permite preluarea traficului de pe Autostrada A2 spre sudul litoralului astfel încât să nu se mai formeze eternele blocaje în trafic în timpul sezonului estival. Dacă dorim un turism competitiv și de calitate în sudul litoralului românesc trebuie să asigurăm și infrastructura necesară” - se arată în comunicatul citat.


Deputații PNL de Constanța fac precizarea că, foarte important, ambele amendamente - proiecte  au fost fundamentate cu finanțare din fonduri externe nerambursabile, având șanse foarte mari de implementare, asta dacă nu vor fi respinse, doar din motive politicianiste, de majoritatea parlamentară PSD-ALDE-UDMR.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii