Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:02 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

DGA. Bărbat, cercetat pentru trafic de influență. Ce sumă a pretins şi pentru ce

ro

18 Oct, 2018 15:41 1219 Marime text

Miercuri, 16 octombrie a.c., procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț a dispus măsura preventivă a reținerii pentru 24 ore a unui bărbat în vârstă de 38 de ani, din comuna Pângărați, județul Neamț, persoană fără calitatea specială, suspect de săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.
          
Dosarul penal a fost inițiat ca urmare a sesizării din oficiu a lucrătorilor din cadrul Direcției Generale Anticorupție - Serviciul Județean Anticorupție Neamț, care au fost delegați de procuror să efectueze activități de administrare a probatoriului.
          
Astfel, în cauză s-a reținut faptul că, în cursul lunilor aprilie - mai 2018, acesta a pretins și primit suma de 3.000 euro de la un alt suspect, cercetat pentru săvârșirea unei infracțiuni la regimul rutier (conducere sub influența băuturilor alcoolice cu o alcoolemie peste 0,80 g/l alcool pur în sânge), pretinzând în mod nereal că-și va folosi influența pe lângă lucrătorii de poliție ce aveau în instrumentare dosarul, în scopul recuperării permisului de conducere.
          
Față de persoana reținută s-a dispus cercetarea, în continuare, sub măsura controlului judiciar, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii