Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:04 20 04 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Știri România A încercat să obțină permisul auto cu mită dată unui polițist, dar s-a ales cu dosar. Precizările DGA

ro

20 Apr, 2026 14:26 263 Marime text




La data de 27.03.2026, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș a dispus trimiterea în judecată, a unui inculpat, persoană fără calitate specială pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorul a reținut în esență faptul că, în data de 02.12.2025, inculpatul, în timp ce se afla în autoturismul tip școală de șoferi, în vederea susținerii probei practice pentru redobândirea permisului de conducere categoria B, care i-a fost anterior anulat prin hotărâre definitivă de condamnare, i-a oferit unui polițist examinator din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Maramureș, suma de 400 de lire sterline introdusă în dosarul personal, cu scopul de a fi promovat la proba practică.  
 
Agentul de poliție a refuzat categoric suma de bani și a sesizat fapta telefonic către organele de cercetare penală din cadrul SJA Maramureș, iar discuțiile purtate cu candidatul au fost înregistrate cu ajutorul camerei de bord, din dotarea SPCRPCIV Maramureș.
 

În scurt timp, ofițerii de poliție judiciară din cadrul SJA Maramureș s-au deplasat la locul în care se afla autoturismul în regim școală de șoferi și au procedat la constatarea infracțiunii flagrante, suma de bani fiind identificată în interiorul dosarului de candidat.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Maramureș.

Citește și

Curtea de Apel Constanța, pe cale să încheie un dosar de mită, în care un bărbat a primit o pedeapsă cu executare! De ce ar fi încercat acesta să mituiască un polițist

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii