Colegiul Medicilor sancționează public afirmațiile nefundamentate ale unui medic și cere respectarea strictă a dovezilor științifice
Colegiul Medicilor sancționează public afirmațiile nefundamentate ale unui medic și cere respectarea strictă
201
Marime text

- Colegiul Medicilor din România (CMR) a fost sesizat în legătură cu declarațiile publice formulate de un medic din specialitatea obstetrică-ginecologie, privind posibile probleme apărute în timpul sarcinii sau ulterior nașterii, în cazul în care sarcina a fost concepută în perioada de post.
Colegiul Medicilor din România (CMR) a fost sesizat în legătură cu declarațiile publice formulate de un medic din specialitatea obstetrică-ginecologie, privind posibile probleme apărute în timpul sarcinii sau ulterior nașterii, în cazul în care sarcina a fost concepută în perioada de post, conform Agerpres.
„Colegiul Medicilor din România se delimitează ferm de orice informație sau afirmație care nu are la bază dovezi științifice solide și nu este susținută de studii validate de comunitatea medicală, în special de cea din specialitatea vizată”, au anunțat reprezentanții CMR într-un comunicat remis, joi, presei.
Biroul executiv al CMR afirmă că va trimite sesizarea către Colegiul Medicilor Iași în acest caz, colegiu teritorial unde medicul care a făcut declarațiile este înregistrat.
„Libertatea de exprimare în spațiul public nu poate fi disociată de responsabilitatea profesională în domeniul sănătății. În medicină, fiecare mesaj transmis public de către un medic poate avea consecințe directe asupra deciziilor pacienților și asupra încrederii în sistemul de sănătate. De aceea, orice afirmație a unui medic, membru al CMR, trebuie să fie fundamentată pe dovezi științifice solide și aliniată la ghidurile și practicile validate la nivel internațional. Colegiul Medicilor din România va susține constant aceste principii și va acționa ori de câte ori acestea sunt încălcate”, a declarat Cătălina Poiană, președintele Colegiului Medicilor din România, conform comunicatului de presă.
Totodată, CMR reafirmă importanța respectării principiilor medicinei bazate pe dovezi și a responsabilității profesionale în comunicarea publică a medicilor, în vederea protejării interesului pacienților și menținerii încrederii în actul medical și în profesia medicală.
Citește și:
Studiu/Colegiul Medicilor din România: Lipsa locurilor de muncă și birocrația, principalele bariere pentru medicii de sănătate publică și management. Constanța, printre orașele implicate în studiu
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


