Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:37 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Descinderi ale procurorilor DIICOT la suspecți de contrabandă cu țigări. Mai multe persoane au fost reținute

ro

29 Mar, 2018 14:02 2078 Marime text
La data de 27.03.2018, procurori din cadrul DI.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Galați şi au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, a inculpatelor CORTEL NICOLETA în vârstă de 27 de ani, CORTEL TEODORA în vârstă de 30 de ani şi, respectiv punerea în mişcare a acţiunii penale, în lipsă, faţă de inculpaţii CORTEL NECULAI în vârstă de 50 de ani, CORTEL AURAŞ-SORIN în vârstă de 30 de ani, CORTEL ALIN-IONUŢ în vârstă de 32 de ani, cercetaţi pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi contrabandă calificată în formă continuată.
 
În aceeaşi cauză, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de alţi 3 (trei) inculpaţi.
 
Potrivit DIICOT, în cauză, există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2015, inculpaţii Cortel Neculai, Cortel Auraş-Sorin şi Cortel Alin-Ionuţ au iniţiat constituirea unui grup infracţional organizat la care au aderat ulterior şi inculpaţii Cortel Nicoleta, Cortel Teodora, Solcan Ovidiu-Vasile, grup care a acţionat până la data de 27.03.2018, în vederea obţinerii de importante beneficii materiale prin săvârşirea infracţiunii de contrabandă calificată cu produse din tutun, provenite din Republica Moldova şi Ucraina.
 
În perioada ianuarie 2015 – martie 2018, acţionând în cadrul grupului, inculpaţii au colectat, preluat, deţinut, transportat, depozitat, predat şi vândut peste 60.400 pachete cu ţigări diferite mărci fără timbre de accizare sau cu timbre de accizare emise de autorităţile fiscale ale Republicii Moldova şi Ucraina, din care peste 40.000 pachete cu ţigări au fost au fost depistate/capturate de organele de urmărire penală, prejudiciul cauzat prin aceasta bugetului de stat fiind de peste 707.000 lei.
 
La data de 27.03.2018 procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Galaţi împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi şi Suceava au efectuat un număr de 24 percheziţii ocazie cu care au fost ridicate  22.000 de țigarete de contrabandă, 20.000 de lei, 750 de euro, două autoturisme și 79 de telefoane mobile.
 
La data de 27.03.2018, Tribunalul Galaţi a admis propunerea de arestare preventivă faţă de inculpatele Cortel Nicoleta şi Cortel Teodora şi, respectiv propunerea de arestare preventivă în lipsă a inculpaţilor Cortel Neculai, Cortel Auraş-Sorin şi Cortel Alin-Ionuţ.
 
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.
 
Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi şi I.J.J. Galaţi.
 

”Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie” - au transmis procurorii DIICOT.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii